Data publicării:
Mike Pence, vicepreședintele SUA, anunț important: O nouă eră în explorarea spațială
Mike Pence, vicepreședintele american, a evocat joi începutul unei "noi ere" în explorarea spațială, promițând trimiterea de către Statele Unite a unei misiuni cu echipaj uman pe planeta Marte și o întoarcere a astronauților americani pe Lună, informează AFP, potrivit Agerpres.
Numit recent la conducerea Consiliului spațial național, un organism cu rol consultativ, Mike Pence a vizitat Centrul Spațial Kennedy, aflat în apropiere de Cape Canaveral în Florida, și a admirat capsulele spațiale în curs de producție, dezvoltate de sectorul privat în virtutea unor parteneriate încheiate cu NASA.
"Țara noastră se va întoarce pe Lună și vom pune cizme americane pe suprafața lui Marte", a declarat Mike Pence în fața unui număr de aproximativ 800 de angajați ai NASA, experți din industria spațială și reprezentanți ai unor companii subcontractante. La eveniment a fost prezent și Buzz Aldrin, al doilea om care a pășit pe Lună după Neil Armstrong.
Vicepreședintele american a menționat de două ori revenirea americanilor pe Lună, fără să ofere însă detalii despre o nouă misiune lunară.
Acest discurs reprezintă o schimbare de ton notabilă pentru Mike Pence, care, în 2005, se afla în fruntea unui grup de politicieni republicani care au cerut anularea programului Constellation al NASA, dedicat trimiterii de astronauți pe Lună.
NASA a anunțat în urmă cu câteva luni că lucrează la un proiect denumit "Deep Space Gateway" pentru a trimite astronauți pe orbita lunară cu ajutorul unor noi rachete dezvoltate de agenția spațială americană.
Trimiterea de astronauți pe Marte în jurul anilor 2030 figura deja printre prioritățile afișate de programele spațiale susținute de președinții Barack Obama și George W. Bush.
Călătorii spațiale mai puțin costisitoare
După retragerea din circulație a navetelor spațiale americane în anul 2011, astronauții din Statele Unite depind de vehiculele rusești Soyuz pentru a ajunge la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), iar Rusia taxează agenția americană cu 80 de milioane de dolari pentru un loc la bordul capsulelor sale spațiale.
Companiile americane private SpaceX și Boeing lucrează în această perioadă la dezvoltarea unor capsule capabile să transporte astronauți pe orbita terestră începând din 2018.
Mike Pence, vorbind în fața unei capsule Dragon a companiei SpaceX și a unui prototip al viitorului vehicul spațial Starliner dezvoltat de Boeing, a spus că guvernul american continuă să favorizeze cooperarea cu sectorul privat, deoarece dorește ca voiajele spațiale să devină mai puțin scumpe, mai sigure și mai accesibile ca în trecut.
"A fost încurajator să îl aud vorbind despre parteneriatul tot mai mare dintre sectorul public și cel privat, însă absența detaliilor și a priorităților bugetare este îngrijorătoare", a declarat pentru AFP Phil Larson, fost consilier al președintelui Barack Obama în domeniul chestiunilor spațiale.
"În mod normal, politicienii fac o vizită și susțin un discurs ce detaliază implementarea unei politici, după conceperea ei. Aici a fost complet invers", a adăugat expertul american.
Președintele Donald Trump a propus în luna martie un buget de 19,1 miliarde de dolari pentru NASA, ce marchează o scădere cu 0,8% în raport cu bugetul din 2017.
El a cerut agenției spațiale să renunțe la proiectul de capturare a unui asteroid și a tăiat finanțările pentru mai multe misiuni ce au fost create pentru a studia modificările climatice de pe Terra și diverse proiecte asociate științelor Pământului.
NASA a rămas totuși în mare parte "nevătămată" în comparație cu tăierile bugetare drastice impuse altor organisme guvernamentale americane, precum Agenția de protejare a mediului înconjurător.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News