Mii de fani l-au comemorat pe Elvis, la 33 de ani de la moartea sa
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
elvis-presley
elvis-presley

Mii de fani ai lui Elvis Presley s-au reunit, în noaptea de dumincă spre luni, în celebra Graceland din Memphis, în statul american Tennessee, pentru a-l comemora pe artist.

Ceremonia specială a avut loc cu ocazia celei de a 33-a comemorări a morţii sale. Fani au aprins lumânări, au depus flori la mormântul ”regelui rock and roll” și au interpretat cântece din repertoriul lui.

Procesiunea din noaptea de dumincă spre luni a reprezentat finalul unei serii de acțiuni comemorative, care s-a desfășurat pe tot parcursul săptămânii trecute. În timpul acestor acțiuni s-au organizat concursuri de interpretare, întâlniri între membrii fan-cluburilor Elvis Presley și proiecții de filme în care starul american a interpretat rolul principal.

Un concert în memoria cântărețului american Elvis Presley, care ar fi împlinit 75 de ani în 2010, va avea loc în Hyde Park din Londra pe 12 septembrie, au anunțat recent reprezentanții BBC Radio 2. Concertul "Elvis Forever" va fi prezentat de Chris Evans, un popular moderator de radio din Marea Britanie, și va fi difuzat live de postul BBC Radio 2.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel