Data publicării:

Mihail Hărdău nu dorește crematoriu la Mănăștur

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Mihail-Hărdău-senator-PDL-de-Cluj
Mihail-Hărdău-senator-PDL-de-Cluj

Mihail Hărdău, în calitate de senator PDL, se opune amplasării unui crematoriu uman în cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca, pe motiv că eludează opțiunea cetățenilor, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției dcnews.ro.

Senatorul PDL, în calitate de reprezentant al colegiul 1 Cluj-Napoca, care cuprinde cartierele Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Centru, și în calitate de locuitor al Mănăşturului, contestă decizia Consiliului Local prin care Primăria Cluj-Napoca se angajează, în parteneriat cu firma RDK Cremation de dezvoltare a unui proiect ce vizează crematoriu uman în cartierul Mănăştur.

Potrivit senatorului PDL, amplasarea unui viitor crematoriu în Mănăștur este o alegere nefericită şi insuficient documentată, mai ales ”acum, când cartierul cunoaşte o fază de dezvoltare importantă şi are toate premisele să devină un cartier de elită al municipiului nostru”.

După cum reiese din comunicat, Mihail Hărdău este nemulțumit de modul de acțiune al Consiliului Local, care nu a organizat nicio dezbatere pe fond în legătură cu demararea acestui proiect.

”Consider că cetăţenii cartierului Mănăştur au dreptul de a fi consultaţi şi de a se manifesta public pe orice problemă care le afectează direct traiul cotidian. Apreciez că decizia Consiliului Local pe acest proiect nu a avut la bază o informare corectă şi completă eludând cu bună ştiinţă opţiunea locuitorilor cartierului meu”, a conchis Mihail Hărdău, la finalul documentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel