Data publicării:

Mihai Stoica, mesaj după moartea lui Gerrard Houllier. Ce "românism" i-a făcut

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp

Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, a transmis un mesaj de adio după moartea lui Gerard Houllier, fostul antrenor al lui Liverpool, şi a amintit ce "românism" i-a făcut. 

"În 2003, Gérard Houllier venea cu Liverpool în Ghencea. În preziua meciului, l-am rugat să accepte să facă antrenamentul oficial pe terenul 6 pentru a proteja centralul. Mi-a zis că nu vrea și să scot prelata. S-a prins că nu prea am chef și a venit la stadion cu 4 ore înainte de antrenament să verifice. N-o dădusem. A stat până când am început s-o scoatem, doar că am pus-o la loc după ce a plecat și am dispărut, așa că Steven Gerrard n-a făcut antrenament pe central. Houllier a spus observatorului că e de acord să se antreneze pe mâzga de pe terenul 6. A întrebat o singură dată unde sunt eu.

După 3 ani, a venit cu OL în Champions League. Mi-a fost rușine să merg să-l salut, dar la Lyon am dat nas în nas cu el la stadion. A zâmbit, mi-a adus aminte de prelată și m-a invitat la un pahar de vin. Am stat 30 minute și l-am ascultat povestind. Fără să evite vreun subiect. Inclusiv celebrul meci Franța-Bulgaria din 1993. A fost prima mare personalitate din fotbalul european pe care am cunoscut-o și prima lecție care mi s-a predat. Mie, care-i făcusem un mic românism cu ani în urmă. Acesta a fost marele Gérard Houllier.

Un vrai Monsieur. R.I.P. LEGEND!", a scris Mihai Stoica pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel