Data publicării:

Mihai Daraban spune că la nivel european Camerele de comerț au nevoie de un cadru legal unitar

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a participat, în calitate de membru în consiliul director, la Adunarea Generală a Asociației Camerelor de Comerț Europene (Eurochambres), desfășurată la Geneva, în data de 20 iunie a.c.

Adunarea Generală a Eurochambres a avut ca punct principal pe ordinea de zi stabilirea obiectivelor concrete ale camerelor de comerț europene, în vederea transmiterii unui mesaj comun către Comisia Europeană, care să fie pus în practică începând cu anul 2024, după momentul alegerilor europene.

„România a venit la Adunarea Generală a Eurochambres cu două propuneri concrete, formulate nu numai în beneficiul național cât și în cel al altor state europene. Prima propunere se referă la necesitatea de a se implementa un cadru legislativ al camerelor de comerț unitar, la nivelul Uniunii Europene (UE). În momentul de față, camerele de comerț europene funcționează după legi diferite, ceea ce duce la anumite discrepanțe la nivel de reprezentare ale acestora în raport cu alte entități. Dacă în state precum Austria, Germania, Franța sau Italia, camerele de comerț sunt încurajate de guverne și există reglementări foarte clare referitoare la afilierea companiilor la aceste organizații, în România sistemul cameral nu beneficiază de niciun fel de ajutor din partea autorităților, iar legislația din domeniu este una învechită, fără nicio legătură cu tendințele economice actuale. În mod cert, camerele de comerț au nevoie de un cadru legal unitar stabilit la nivel european.

Cea de-a doua propunere a CCIR se referă la exploatarea mai eficientă a Fluviului Dunărea în vederea intensificării transportului de mărfuri către statele din UE, având în vedere și contextul geopolitic determinat de agresiunea Federației Ruse în Ucraina. CCIR îşi dorește o implicare totală a tuturor statelor riverane Fluviului Dunărea în ceea ce privește modernizarea acestui coridor de transport, asigurându-se astfel o legătură directă cu Portul Constanța pe toată durata unui an”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Eurochambres reprezintă peste 20 de milioane de afaceri în Europa prin 45 de membri (43 de Asociații Naționale ale Camerelor de Comerț și Industrie și 2 Organizații de Camere Transnaționale) și o rețea europeană de 1700 de Camere Regionale și Locale. Peste 93% dintre aceste întreprinderi sunt întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). Întreprinderile membre ale Camerelor oferă peste 120 de milioane de locuri de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel