Mihai Chirica, amenințat cu instanța
Consilierii PNL Iaşi au anunţat, miercuri, că au iniţiat o acţiune de chemare în judecată a primarului Mihai Chirica, nemulţumiţi fiind că acesta refuză să pună pe ordinea de zi proiectele de hotărâre iniţiate de Opoziţie.
Consilierii locali PNL Răzvan Timofciuc şi Etienne Ignat au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor să îl cheme în judecată pe primarul Mihai Chirica, întrucât iniţiativele lor nu au fost puse pe ordinea de zi a şedinelor.
Cei doi consilieri sunt nemulţumiţi că 13 dintre proiectele propuse de liberali nu ar fi fost dezbătute în şedinţele Consiliului Local.
"Primarul Chirica se crede un ayatolah politic, care decide singur, de la sine putere, ce proiecte de hotărâre trebuie sau nu trebuie puse pe ordinea de zi. Este o atitudine nedemocratică, o formă de abuz grosolană, care nu poate rămâne aşa. Legea administraţiei publice locale specifică clar că aleşii locali au dreptul la iniţiativă, iar primarul nu poate obstrucţiona acest drept pentru că încalcă legea. Din păcate, primarul Chirica este odrasla politică a lui Simirad şi Nichita şi a moştenit ce-i mai rău de la aceştia doi. Nicăieri în ţară nu există această situaţie, ca primarul să nu pună pe ordinea a şedinţelor din CL proiectele venite din partea Opoziţiei", a declarat Răzvan Timofciuc.
Replica lui Chirica
În replică, primarul Mihai Chirica le recomandă celor doi consilieri liberali să recitească ordinea de zi.
"Cred că ei nici nu citesc ordinea de zi a Consiliului Local. E păcat după un an şi jumătate de mandat că nici nu au realizat că o parte dintre proiectele lor au fost chiar şi aprobate de către ei. Probabil că mai au de citit şi o să afle şi acest lucru. Mi se pare o joacă, o joacă de-a administraţia, o joacă privind responsabilitatea faţă de cetăţenii care i-au votat. Dacă PNL-ul ştie doar atât să facă, e grav, nu discutăm despre opoziţie. Ar trebui să se apuce de treabă, să vadă ce este de făcut pentru rezolvarea problemelor reale ale comunităţii ieşene şi să pună umărul la rezolvarea lor. Le mulţumesc de fiecare dată când sunt aproape de proiectele Iaşului şi, totodată, îi critic atunci când bat câmpii şi vorbesc despre lucruri care nu există sau care chiar te aduc într-o situaţie de a îţi provoca râsul", a spus Mihai Chirica, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News