Potrivit celor povestite de patru supraviețuitori, vreo 130 de migranți, printre care mulți sudanezi, s-au îmbarcat joi în Libia la bordul unei bărci pneumatice care a naufragiat după câteva ore de navigație. Numai patru persoane, doi sudanezi și doi nigerieni, au putut fi recuperați teferi de pescari libieni, a precizat Flavio Di Giacomo, purtător de cuvânt al OIM.
La câteva ore după plecarea de pe castele libiene, barca lor pneumatică a fost interceptată de traficanți care au furat motorul ambarcațiunii. "Foarte repede, barca deja supraîncărcată a început să ia apă, înainte de a se scufunda", a povestit Flavio Di Giacomo, citând relatarea celor doi supraviețuitori sudanezi cu care OIM a putut intra în contact.
Cei patru supraviețuitori, recuperați de pescari libieni nu au fost aduși la țărmul Libiei, ci încredințați unei alte ambarcațiuni care transporta migranți, găsită în drumul lor, a mai povestit purtătorul de cuvânt al OIM.
Flavio Di Giacomo a precizat că organizația sa a putut confirma relatarea celor patru supraviețuitori confruntând-o cu faptele povestite de migranții aflați în a doua ambarcațiune. Aceasta a fost salvată în urma intervenției navelor pazei de coastă italiene și toți migranții au fost transportați spre Sicilia, unde au ajuns luni în portul Palermo cu peste 1.000 de persoane salvate în ultimele zile, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă