Michael Hopkins, laureat cu Oscar pentru "Stăpânul Inelelor" și "King Kong", a murit
Moarte dramatică pentru editorul de sunet Michael Hopkins, dublu premiat cu Oscar pentru filmele "Stăpânul inelelor" şi "King Kong". Cineastul a decedat, duminică, în urma unui accident de rafting în Noua Zeelandă, informează BBC.
Accidentul în care Michael Hopkins şi-a pierdut viaţa a avut loc pe râul Waiohine, din Noua Zeelandă. Două persoane care erau cu el în barcă au supravieţuit. Potrivit autorităţilor, toţi cei trei purtau veste de salvare, dar Hopkins a murit din cauza complicaţiilor cauzate de căzătură.
Hopkins, în vârstă de 53 de ani, a lucrat la filme precum "Stăpânul inelelor" şi "King Kong " (remake-ul din 2005), pentru care a fost laureat cu două premii Oscar. Editorul de sunet locuia în Greytown din Noua Zeelandă.
A mai lucrat la filme precum "Vânătorul de recompense/ Blade Runner", "Superman" şi "Transformers".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News