Data publicării:
MI5 pe Instagram. Agenția de spionaj se alătură comunității de pe social media
Instagram are un nou utilizator din rândul agențiilor guvernamentale britanice: MI5. Spionii vor răspunde întrebărilor adresate și vor oferi câteva imagini din interiorul clădirilor.
Agenția britanică de spionaj MI5 s-a alăturat comunității de pe Instagram, pentru a mări gradul de transparență a instituției și pentru a combate stereotipurile despre spionii misterioși. Contul @mi5official va găzdui pe viitor sesiuni de întrebări și răspunsuri cu ofițeri activi și va promova oportunități de carieră pentru potențiali agenți operativi.
În prima postare de pe cont, moderatorii au scris că secretul unui spion de succes este că acesta ia în calcul mai multe puncte de vedere. Liderul agenției, Ken McCallum, declara că agenția „va deveni mai deschisă” în abordarea sa din 2020.
„Fiecare poate posta o glumă, pentru a vedea dacă contul nostru îi va da follow înapoi”, a spus Ken McCallum, citat de BBC.
În prima postare, imaginea reprezintă intrarea sub formă de capsule securizate folosită de personalul MI5.
Vezi această postare pe Instagram
McCallum a recunoscut că deschiderea unui cont de socializare a fost un pas normal, mai ales că alte agenții guvernamentale și-au creat o interfață pe social media. Acesta a mai adăugat că este un pas interesant, mai ales în domeniul „păstrării secretelor”. Contul a stârnit și dileme interne, succesul operațiilor depinzând de avantajul de a rămâne de nerecunoscut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News