MetLife lansează LifeBOT, primul modul de IA în industria financiară din România
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Metropolitan Life lansează astăzi LifeBOT, primul BOT dotat cu inteligență artificială, din industria financiară din România. Modulul este accesibil de pe orice dispozitiv, desktop sau smartphone, conectat la internet.

LifeBOT este menit să le aducă utilizatorilor o experiență cu totul nouă și să le faciliteze accesul la informații financiare, fără a mai fi nevoiți să navigheze pe motoarele de căutare.

LifeBOT-ul lansat de Metropolitan Life face parte din campania România Asigurată și este singurul modul de acest tip deținut de o companie de asigurări de viață din România. Acesta este disponibil sub forma unui chatbox receptiv, cu o interfață prietenoasă, ce salută personalizat utilizatorii atunci când sunt conectați prin intermediul aplicației Facebook.

Dotat cu inteligență artificială, BOT-ul se comportă ca un partener de discuție uman, care însoțește utilizatorul oriunde, înțelege când acesta dorește să prelungească dialogul pentru a afla informații noi și este înzestrat chiar și cu umor. Astfel, informații din domeniul financiar, care par mai greu de asimilat de către utilizatori, sunt explicate într-un limbaj prietenos și prezentate într-un formă utilă și ușor de parcurs.

"Ne bucurăm că am reușit să punem la dispoziția românilor un astfel de BOT, care le va aduce beneficii reale, în materie de informații financiare. Este o investiție pe termen lung prin intermediul căreia ne dorim să venim în întâmpinarea utilizatorilor cu informații financiare corecte, din surse profesioniste, verificate, fără ca acesta să mai fie nevoit să navigheze prin motoarele de căutare. LifeBOT vine și în sprijinul consultanților noștri prin informații corecte, actualizate și personalizate nevoilor românilor", a declarat Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life România.

Conținutul pe care utilizatorii îl vor avea dispoziție pe platfroma LifeBOT va fi tot mai vast, dezvoltat constant în urma interacțiunii cu modulul de inteligență artificială, care va fi un partener de dialog complex. LifeBOT are o memorie ce va fi actualizată în permanență, conținutul fiind îmbogățit de către o echipă de editori, pentru a crește performanțele acestuia. Totodată, în funcție de modul în care se comportă utilizatorii, în funcție de interesele lor punctuale, BOT-ul va primi și actualizări de tehnologie și uzabilitate, după analiza constantă a echipei care l-a creat. Conținutul existent, din zona financiară, este exhaustiv și este prezentat într-un mod care ține cont de interacțiunea cu utilizatorii, de timpul pe care aceștia îl au la dispoziție, dar și de telefon și chiar de conexiunea la internet.

LifeBOT Metropolitan Life poate fi accesat pe urmatorul link: https://romaniaasigurata.ro/

Industria BOTS, în plină expansiune

Noțiunea de BOTS (AI - artificial inteligence / roboți) a apărut puțin după 1950 și a fost definită ca fiind capacitatea unei mașini de a se comporta într-un mod care ar putea fi considerat inteligent. Industria BOTS-ilor este în continuă expansiune. La jumătatea anului 2016, existau la nivel mondial peste 11.000 de BOTS, iar numărul acestora se află în creștere, potrivit Forbes. Mai mult, The Economist consideră BOTS-ii noua frontieră a tehnologiei.

Metropolitan Life este parte din MetLife, Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume. Înființată în 1868, MetLife oferă, la nivel global, asigurări de viață, planuri de pensii, beneficii pentru angajați și servicii de administrare a activelor. Cu aproximativ 100 de milioane de clienți, MetLife are operațiuni deschise în aproape 50 de țări și deţine poziţii de conducere în pieţe din Japonia, America Latină, Asia, Europa şi Orientul Mijlociu.

În România, Metropolitan Life are peste 17 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Două milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel