Ajuns la finalul mandatului de selecționer, fostul internațional român Mirel Rădoi a dorit să transmită o scrisoare deschisă, transmite Federaţia Română de Fotbal. În total, la loturile U21, U23 și prima reprezentativă, Mirel a bifat 38 de partide, având 18 victorii, 8 egaluri și 12 înfrângeri.
Scrisoarea lui Mirel Rădoi:
"A venit momentul să ne luăm rămas bun. Am amânat să fac asta pentru că nu îmi e ușor, dar e timpul ca echipa națională a României să meargă înainte fără mine.
Sunt trist. Trist pentru că se încheie un proiect în care am investit foarte mult și unde mi-am dorit enorm să reușesc. Obiectivul nu a fost îndeplinit, dar am speranța că jucătorii promovați în ultimii ani vor face performanță în tricoul echipei naționale și vor duce România la turnee finale.
Sunt și fericit pentru că am avut onoarea de a reprezenta din nou România, de a asculta iarăși imnul național de la nivelul gazonului. Pentru mine, jucător sau antrenor, meciuri oficiale sau amicale, de fiecare dată emoțiile sunt la fel, se face pielea de găină… Am trecut prin multe în această perioadă de timp: pandemia, acțiuni anulate, program modificat, cazuri pozitive, stadioane goale. Nu vreau să credeți că sunt scuze, sunt doar niște încercări care ne-au întărit și care vor face experiența mea ca selecționer să fie una neuitată.
Doresc să mulțumesc Federației Române de Fotbal pentru șansa care mi s-a oferit, deși nu aveam o experiență mare în spate, precum și colegilor din toate departamentele FRF cu care am lucrat pentru modul în care am colaborat în toată această perioadă de timp. De asemenea, mulțumirile mele merg către Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii de drepturi TV pentru faptul că mereu am găsit înțelegere în programarea partidelor înainte de o acțiune a echipei naționale.
Suporterilor echipei naționale le mulțumesc pentru că m-au acceptat, am simțit căldura lor. Regret că nu ne-am putut întâlni mai des, din cauza restricțiilor, dar i-am simțit aproape. Au reușit să ne facă să ne simțim acasă în Italia, în 2019. Nu voi uita vreodată semifinala de la Bologna, unde, din 20.000 de spectatori, 18.000 au fost români. Niciodată nu m-am simțit mai mândru că sunt român decât în fața lor, a suporterilor echipei naționale, acolo, jos, pe teren. Continuați să iubiți echipa națională, necondiționat! E a voastră, a noastră, a tuturor românilor!
Jucătorii… Ei sunt și vor fi mereu cei mai importanți. Le mulțumesc pentru modul în care s-au prezentat la echipa națională și cum au răspuns la modul de lucru al meu și al staff-ului meu! Cu unii dintre ei am lucrat din 2018, încă de la Under 21, i-am văzut cum cresc și cum se dezvoltă. Am trăit împreună momente minunate în Italia, am creat o familie și o unitate de grup unică, atmosferă pe care ulterior am recreat-o și la prima selecționată, alături de jucătorii mai experimentați. Mesajul meu către tricolori este să aibă încredere în ei și să nu lase pe nimeni să le spună că nu au valoare! Să creadă în ei și să muncească pentru ei, în primul rând. Și să nu uite că nu există bucurie mai mare ca fotbalist decât atunci când faci milioane de suporteri fericiți! Sunt norocoși că au șansa de a realiza asta, să profite de ea! Mult succes, băieți!
Hai, România!"
Mirel Rădoi, suporter al echipei naționale… pentru totdeauna
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică