Mesajul Custodelui Coroanei pentru noul Împărat al Japoniei
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei i-a transmis un mesaj Împăratului Naruhito. Relațiile diplomatice dintre România și Japonia au fost stabilite în anul 1917, în timpul domniei Regelui Ferdinand I și a Împăratului Yoshihito.
"Majestatea Sa Margareta a trimis astăzi o scrisoare Majestăţii Sale Împăratului Naruhito, cu ocazia succesiunii sale la Tronul Japoniei. Custodele Coroanei române a adresat suveranului nipon, cu admiraţie şi emoţie, alese felicitări şi sincere urări de sănătate, fericire şi pace.
Majestatea Sa Margareta a evocat legăturile istorice dintre Japonia şi România şi a urat, în numele Casei Regale a României, succes în importanta misiune a Majestăţii Sale în serviciul poporului japonez, pentru progres, unitate a poporului, armonie şi prosperitate. Majestatea Sa Margareta s-a întâlnit cu Împăratul Naruhito de trei ori, în ultimii cincisprezece ani, în cadrul unor sărbători regale la Madrid, Luxemburg şi Stockholm. Relaţiile diplomatice ale României cu Japonia au fost stabilite în anul 1917, în timpul domniei Regelui Ferdinand I şi a Împăratului Yoshihito. Prima vizită regală română în Japonia a avut loc în anul 1920, când Principele Moştenitor Carol a vizitat Tokyo. Familia Regală română a vizitat Japonia în anul 2003", se arată într-un comunicat de presă.
Vezi și: În Japonia a început era Reiwa odată cu încoronarea noului Împărat, Naruhito
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News