Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Merkel, un pas înapoi. Cotele de refugiaţi, respinse

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Încă un stat european respinge cotele de refugiaţi. Premierul Slovaciei a cerut partenerilor din Uniunea Europeană să renunţe la proiectul privind cotele de refugiaţi şi să înceapă elaborarea unui proiect alternativ, transmite Agerpres. Asta după ce luna trecută Angela Merkel a fost de acord ca statele estice să contribuie cu echipamente şi fonduri în locul primirii refugiaţilor. 

Alegeri prezidentiale 2024

Premierul slovac, Robert Fico, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a cerut vineri blocului comunitar să renunțe la actualul plan privind cotele obligatorii de refugiați. El cere elaborarea unui proiect alternativ, transmite agenția Reuters.

Discuțiile cu liderii UE au confirmat că sistemul cotelor obligatorii devine o chestiune moartă din punct de vedere politic, a spus Fico în fața presei după o întrevedere avută la Bratislava cu omologul său ungar, Viktor Orban, de asemenea un critic îndârjit al acestor cote obligatorii.

[citeste si]

Prin urmare, 'dorim ca propunerile legislative ale Comisiei Europene să reflecte atitudinea premierilor și președinților (...), care au confirmat clar voluntariatul ca un principiu de bază în problemele privind migrația', a adăugat Fico.

Potrivit agenției Reuters, la summitul european informal desfășurat luna trecută la Bratislava, cancelarul german Angela Merkel a făcut un pas înapoi în demersul ei insistent de a-și convinge partenerii europeni să accepte cotele obligatorii. Ea a fost de acord să lase o portiță de ieșire statelor est-europene, acceptând propunerea lor de 'solidaritate flexibilă'. În acest mod, vor putea contribui cu efective, echipamente și cu fonduri la controlul migrației la frontierele UE, în loc să preia migranți prin sistemul de cote.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel