„Am să vă dau mai multe vești. Toate pot și fi bune și rele”, așa își începe mesajul publicat, vineri seară, pe Facebook astrologul Daniela Simulescu.
„Venus și-a oprit astăzi retrogradarea și nu ține cont deloc de faptul că a început și postul. Liber la iubit și păcătuit. Ce s-a rupt pe Venus retrogradă, rupt trebuia. Dacă ai început o nouă relație pe Venus retrogradă (05 octombrie-16 noiembrie, dar cu influență din 07 august), să nu ai multe așteptări. Cine s-a întors în viața ta pe Venus Rx, nu trebuia reprimit. Doar ți s-a părut că s-a schimbat. În orice caz, veți vedea lucrurile mai clar din 07 ianuarie”, precizează astrologul.
Introspecție. Blocaje. Neînțelegeri în comunicare
„Marte, cealaltă planetă importantă care a retrogradat anul ăsta, a ieșit de tot din zona retrogradării. Marte înseamnă energie și acțiune, și tocmai ce a intrat în Pești, iar toate inițiativele noastre vor fi direcționate către suflet, către stat acasă, retragerere, introspecție, consum alcool și alte substanțe, somn, visat.
În noaptea asta, Mercur începe să retrogradeze și o va ține așa până pe 06 decembrie. Știm deja: blocaje, stricăciuni, întârzieri, neînțelegeri în comunicare. Doar că de data asta va retrograda din Săgetător în Scorpion. Și vestea este că, oricât de mult v-ați străduit să folosiți poleiala, lucrurile ascunse tot vor ieși la iveală”, transmite Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Concluzia Elenei Cristian (DC BUSINESS) după avertismentul lui Valentin Lazea, economistul-şef BNR, privind salariile românilor