Un disident rus susține că Occidentul trebuie să facă pregătiri pentru perioada post-Putin
Chiar dacă Putin nu va mai fi la putere, se va crea o scindare a societății civile, dar și la nivelul oligarhilor. Acest lucru va face imprevizibilă viitoare atitudine a Rusiei.
Opoziţia faţă de actualele politici ale Kremlinului rămâne importantă pentru a pregăti perioada ce va urma după preşedintele Vladimir Putin, a declarat într-un interviu pentru DPA Oleg Orlov, apărător pentru drepturile omului şi disident rus.
"Atâta vreme cât el (Vladimir Putin) este la putere, nu cred că cineva poate spera la vreo schimbare", a spus Orlov, având 70 de ani.
La ora actuală, Oleg Orlov este judecat pentru discreditarea armatei ruse şi riscă o pedeapsă pe termen lung într-o colonie penitenciară.
"Însă plecarea lui (Vladimir Putin) va duce în mod sigur la schimbare şi la scindare în rândurile elitei", a continuat Orlov. "Iar opoziţia, precum şi ceea ce a rămas din societatea civilă vor avea un rol enorm în acel moment, pentru a asigura că schimbările nu sunt doar unele cosmetice", a subliniat disidentul rus.
Orlov a fost copreşedintele Memorial, organizaţie care în 2022 a fost unul dintre cei trei laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace. Organizaţia Memorial a fost dizolvată în Rusia.
"Când se va întâmpla aceasta şi dacă Putin va pleca în timpul cursului firesc al evenimentelor, nu ştim", a adăugat Oleg Orlov.
Vladimir Putin, 71 de ani, a făcut ca textul Constituţiei ruse să fie modificat pentru a-i permite să candideze la preşedinţia Federaţiei Ruse pentru al cincilea mandat, în timpul alegerilor de anul viitor.
De la declanşarea invaziei împotriva Ucrainei, în urmă cu aproape doi ani, autorităţile ruse acţionează aspru împotriva criticilor. Orlov şi-a exprimat opoziţia faţă de războiul împotriva Ucrainei.
Procedurile juridice împotriva lui Orlov durează de luni de zile. În octombrie, el fusese condamnat la plata unei amenzi relativ modeste, însă în decembrie acest verdict a fost revocat şi procesul a reînceput. Procurorii cer acum o pedeapsă aspră cu închisoarea, notează Agerpres.
Consiliul Federației Ruse: Putin nu poate fi arestat
"Președintele Rusiei, în calitate de cel mai înalt funcționar, în conformitate cu dreptul internațional, are imunitate față de jurisdicția penală străină și internațională. Comisia de drept internațional a ONU a mărturisit că dreptul internațional cutumiar în acest domeniu există și are un conținut foarte specific: orice autoritate străină", a scris Kosachev pe canalul său Telegram, scrie Interfax.
"Mandatul de așa-zisă "arestare" a fost emis nu de CPI în calitate de organ judiciar, ci doar de camera sa preliminară, care nu prejudecă chestiunile de vinovăție. În plus, CPI și-a încălcat propriile reguli privind publicarea unor informații despre anumite persoane, ceea ce indică o implicație pur politică, și nu juridică", crede senatorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News