Meniu de Paște. Rețetă pentru vegani: Tăiţei verzi făcuţi în casă cu sos de spanac
Autor: Doinița Manic | Publicat pe: 30 apr, 09:47
WhatsApp
Pe lângă bucatele tradiționale de Paște, cei mai pretențioși pot încerca să gătească ceva diferit - tăiţei verzi făcuţi în casă cu sos de spanac.

Nicoleta este o elevă din Giurgiu care a împărtășit rețeta ei preferată. Fata este vegană de aproximativ trei ani şi pasionată de gătit. Îi plac preparatele cât mai simple, dar în acelaşi timp delicioase, iar una dintre reţetele cu care reușește să își impresioneze oaspeții este tăiţei verzi făcuţi în casă cu sos de spanac.

Cum a devenit vegană



De când mă ştiu am aruncat carnea la coşul de gunoi. Când eram mică, părinţii mei, câţiva ani, nici nu şi-au dat seama că nu mâncam carnea din farfurie pentru că o aruncam imediat. Fiind copil nu ştiam ce înseamnă să fii vegetarian, dar apoi am aflat despre mine că sunt vegetariană. Pentru că îmi este foarte milă de animale, când am mai crescut, nu am vrut să mai mănânc nimic din ceea ce provenea de la acestea, prin urmare am renunţat şi la ouă, lapte şi brânză, recunosc că brânza era preferata mea şi a fost greu să renunţ la aceasta, dar am descoperit brânza tofu şi totul s-a echilibrat. Acum sunt vegană, părinţii au înţeles că aşa sunt eu, mă simt bine în pielea mea, deşi unii încă se mai uită la mine cu compasiune că nu ştiu câte dintre plăcerile vieţii pierd, dar ei nici nu ştiu ce fină şi gustoasă este hrana vegană", a explicat Nicoleta, pentru Agerpres.

 

Rețeta tăițeilor verzi cu sos de spanac


Reţeta propusă de Nicoleta este la îndemâna oricui.

Tăiem codiţele frunzelor de la spanac, le spălăm bine de tot să nu aibă nisip şi apoi punem spanacul într-o oală cu apă clocotită. În două minute scoatem cu o paletă frunzele de spanac, le punem într-o strecurătoare la scurs, iar apa verde în care au fiert o strecurăm şi o păstrăm pentru tăiţei. Acum punem 250 de grame de făină într-un bol mai mare, facem o scobitură în mijloc, punem un praf de sare de mare, două linguri de ulei de măsline şi adăugăm o sută de mililitri de apă verde în care a fiert spanacul, explică aceasta.

Compoziţia este frământată câteva minute, iar aluatul trebuie să aibă consistenţa plastilinei, să nu fie nici prea tare, nici prea moale.

Acest aluat îl pun într-o pungă de plastic şi îl las aproximativ 20 de minute la frigider. Trebuie să recunosc că am învăţat să fac aluatul de bunica mea, Elisabeta. După ce aluatul s-a răcit şi liniştit în frigider îl împart în patru părţi egale şi încep să îl întind pe masa curată cu un sucitor de lemn. După ce am obţinut patru foi de aluat subţire, le pudrez cu făină să nu se lipească între ele, le pun una peste alta, le rulez şi obţin o formă cilindrică, după care, cu un cuţit de bucătar, încep să tai felii foarte subţiri din acest aluat pe care le pun răsfirate pe o hârtie de copt şi le las la soare, ca bunica, sau aproape de calorifer, la bloc, ori chiar în cuptorul de gătit care a fost încins înainte, dar numai pentru câteva minute. După ce s-au uscat, pot folosi tăiţeii pentru gătit. Eu îi pun la uscat pentru că păstrez tăiţei şi pentru alte mese, pentru că mai am doi fraţi mai mici, Maria şi Ştefan, care mereu gustă cu plăcere din ceea ce prepar, dar îi puteţi găti şi proaspeţi fără să îi uscaţi.", adaugă aceasta.

Cum se face sosul de spanac



Ulterior, într-o tigaie înaltă, se pregăteşte sosul de spanac.

Pentru acesta am tocat fin de tot o ceapă, călită în două linguri de ulei de măsline cu puţin piper măcinat, chili, dar foarte puţin, un praf de sare şi un praf de oregano, după care adăugăm spanacul pe care l-am tăiat mărunt. Un secret de la bunica este să folosesc o feliuţă subţire de lămâie pe care o tai în cubuleţe mici şi o pun la fiert în sos pentru a avea un gust fin acrişor. Tot acest sos îl fierbeţi doar în două clocote amestecând cu o spatulă de lemn pentru omogenizare, după care opriţi focul. Acum pun şi tăiţeii de culoare verde obţinuţi cu ajutorul sosului de la spanac la fiert pentru câteva minute în apă şi cu o lingură de ulei după care îi scot din apa fierbinte cu o paletă cu găurele ca să se scurgă şi îi pun într-o farfurie specială pentru paste şi pun deasupra sosul de spanac.", afirmă tânăra.

Acesta este un preparat simplu, delicios şi sănătos, recomandat oricui, vegan sau doar dornic să încerce ceva nou.

G Ad:

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro