Fostul consilier al lui Daniel Funeriu, Melania Vergu, a fost pusă sub urmărire penală de DNA pentru fraudă cu fonduri europene. Procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale şi pentru fiul ei, Ioan Teodor Vergu.
Procurorii DNA i-au adus la cunoștință fostului consilier al lui Daniel Funeriu, Melania Vergu, miercuri, că au dispus începerea urmăririi penale în calitate de administrator și asociat al SC EDU TIM Consultanță Europeană SRL. În sarcina Melaniei Vergu s-au reținut infracțiunile de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe deosebit de grave și înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, ambele în formă continuată.
De asemenea, procurorii au început urmărirea penală și asupra lui Ioan Teodor Vergu, director și asociat al SC EDU TIM Consultanță Europeană SRL, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe deosebit de grave și înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave.
Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că "la data de 8 octombrie 2010, Melania Vergu şi Ioan Teodor Vergu, în calitate de reprezentanți ai SC EDU TIM Consultanță Europeană SRL, în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene acordate prin programul POSDRU, au prezentat la Autoritatea de management documente și declarații inexacte în care au consemnat date nereale referitoare la condițiile pe care le îndeplinea firma acestora în vederea accesării de fonduri pentru punerea în practică a proiectului „Practică să înveți, învață să practici". În această modalitate, SC EDU TIM Consultanță Europeană SRL a obținut pe nedrept suma totală de totală de 3.284.141,10 lei (aproximativ 760.000 de euro) provenită din bugetul Uniunii Europene și din bugetul național".
De asemenea, procororii susţin că în 2011, Melania Vergu, cu ocazia derulării aceluiași proiect, a prezentat la AMPOSDRU mai multe cereri de rambursare la care a atașat documente cu conținut inexact pentru justificarea unor cheltuieli în baza cărora firma beneficiară a proiectului a încasat pe nedrept suma totală de 82.166 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă