Medvedev: Bashar al-Assad a făcut o "eroare gravă, chiar fatală"
Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, conform unui interviu acordat CNN la summitul de la Davos, a afirmat că preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a făcut o "eroare gravă, poate chiar fatală", relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Bashar al-Assad ar fi trebuit să acţioneze mai rapid şi să invite opoziţia paşnică la masa negocierilor. Este o eroare gravă din partea lui, poate chiar fatală", a spus Medvedev, citat de agenţiile de presă ruse.
"Mi se pare că şansele de menţinere a puterii se diminuează pe zi ce trece", a adăugat Medvedev.
Prim-ministrul Rusiei a reiterat că poporul sirian este singurul în măsură să decidă soarta preşedintelui ţării. "Spun încă o dată: poporul sirian este singurul care trebuie să decidă. Nu Rusia, nici Statele Unite sau oricare altă ţară", a încheiat Medvedev.
Regimul din Siria, ţară care se confruntă de aproape doi ani cu revolte reprimate violent şi confruntări armate între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate, s-a bucurat de susținerea Rusiei.
Potrivit unei estimări a Națiunilor Unite, aproximativ 60.000 de persoane și-au pierdut viața în urma conflictului civil sângeros, izbucnit în martie 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News