Medicul Vasi Rădulescu, așteptări de la viitorul Ministru al Sănătății: Va rămâne în istorie
Medicul Vasi Rădulescu a dezvăluit ce așteptări are de la viitorul Ministru al Sănătății.
„1. Să știm și noi când se fac spitalele acelea mari, regionale, că prea ne-au dus cu zăhărelul.
2. Campanii bune de vaccinare. Să se facă mai repede una anti-HPV, că e jale. Suntem pe primul loc în Europa la număr de cazuri noi de cancer de col uterin, precum și la mortalitatea prin acest neoplasm.
3. Să se limiteze șarlatanii care practică tot felul de minuni ce n-au treabă cu medicina adevărată. De la energii la diete miraculoase, cristale, lasere anticancer, uleiuri esențiale și alte asemenea fantasmagorii.
4. Respect pentru rezidenți. Sunt extrem de importanți și încă sunt bătaia de joc a multora.
5. Grijă mare la examene, cum ar fi cel de rezidențiat. Ce se întâmplă anul acesta e îngrozitor.
6. Tratamente pentru cancere. Au fost mereu probleme, oamenii sunt disperați.
7. Acces mai ușor la terapii noi. Acum e prea multă birocrație, sau terapiile pur și simplu nu sunt decontate la noi.
8. Să nu mai meargă la poze prin spitale.
9. Să fie dur, dar cu inimă bună.
10. Accent pe educație medicală, pe medicii de familie, pe prevenție.
11. Bani luați din accize la produse cu mult zahăr și băgați fix în punctul 10.
Cine le are/face pe acestea va rămâne în istorie și va fi iubit de oameni”, a scris, sâmbătă, Vasi Rădulescu pe contul său de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News