Medicul Andreea Cătană: De ce cancerul de sân evoluează complet diferit. Exemplu cu două femei de 40 de ani
Două paciente cu cancer de sân pot evolua complet diferit, a explicat Andreea Cătană, medic primar Genetică Medicală, Regina Maria, IOCN.
Nu există boli, ci bolnavi. „Sunt de acord cu acest dicton. Haideți să luăm un exemplu. Două femei cu cancer de sân, ambele au 40 de ani, nu este tot una dacă una din ele are o mutație BRCA sau un defect genetic din naștere, iar cealaltă s-ar putea să nu-l aibă. Evoluția lor este total diferită și din perspectiva recidivei bolii, și din perspectiva profilaxiei, din perspectiva terapiilor țintite molecular”, a explicat medicul Andreea Cătană.
„Evident, există niște diferențe chiar pe același diagnostic histopatologic. De aceea și colegii noștri care lucrează pe partea de anatomie patologică folosesc testări complementare, pentru că în prezent încercăm să clasificăm patologia oncologică în subtipuri moleculare. Nu este suficient să ne uităm doar la nivel celular, trebuie să ne uităm și în celulă, pentru că am observat că sunt diferențe care au o valoare foarte mare în prognosticul pacientului, mai ales într-un stadiu avansat de boală”, a spus medicul Andreea Cătană.
Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii „Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare”, eveniment organizat de DC News Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, StiriDiaspora, DefenseRomânia, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews.
Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare. Dezbatere DC News
Medicul Andreea Cătană: Efectul Angelina Jolie se vede și în România. Avem soluții pentru aceste femei!
A făcut mare vâlvă decizia Angelinei Jolie de a-și face dublă mastectomie. Dr. Andreea Cătană, medic primar Genetică Medicală, Regina Maria, IOCN, a explicat că există numeroase soluții pentru femei în lupta cu cancerul.
„Sunt peste zece ani de când Angelina Jolie a făcut mastectomia profilactică, menționez însă că a făcut această intervenție cu niște indicații. Are un istoric. Mama și bunica ei au murit de cancer de sân, respectiv de ovar. Exista o suspiciune pentru ea că ar putea să fie purtătoarea unui astfel de defect genetic, care a fost certificat prin testare genetică. Acest efect Angelina Jolie se vede și la noi. Chiar dacă lucrurile poate la noi în țară s-au mișcat mai încet, în ultimii ani am văzut o schimbare. Femeile acordă mai multă atenție, discută de cancerul de sân, acordă atenție asupra a ceea ce pot să fac ca și screening pentru a evita apariția bolii”, a spus Andreea Cătană.
„Cinci la sută din populația feminină poată să aibă acest defect. Riscul pentru cancer de sân în acest caz este cuprins între 60 și 80 la sută, până la vârsta de 70 de ani. Medical vorbind, este un risc mare”, a subliniat Andreea Cătană.
„Avem soluții pentru aceste femei! Eu cred că este foarte important să știi că ai un defect genetic, pentru că poți să intervii în timp util”, a explicat medicul.
„Mă uitam la titlul dumneavoastră, și anume: Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare. Noi putem să interveni în toate cele trei direcții, prevenție, depistare, terapie. Avem și teste genetice care se fac la individul sănătos, la femeia și bărbatul care nu au nicio patologie, dar care poate au un istoric familial de cancer. Și aș dori să menționez că 30 la sută din cancere sunt familiale. Sunt și persoane care se nasc cu bila neagră, cu defectul genetic și care, prin definiție, au un risc mai mare să aibă cancer. Avem o paletă largă de investigații, din acest punct de vedere tehnologia a evoluat foarte repede. Avem o analiză care, din punctul de vedere al geneticianului, nu presupune un efort mare tehnic, interpretarea e mai dificilă, dar ne permite să identificăm această componentă genetică ereditară. În acest moment, nu putem să corectăm defectele genetice, putem doar să facem o profilacție, sperăm ca, în scurt timp, să putem să intervenim și la nivel molecular, dar, deocamdată, aceasta este cea mai bună soluție”, a mai explicat Andreea Cătană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News