Data publicării:

Medicul Amin Zahra: 52, 60, 40, 66, 36 nu sunt cifrele câștigătoare la Loto, ci vârstele pacienților din ATI COVID

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ

Medicul Amin Zahra, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, a scris un mesaj cutremurător pe Facebook, în care comentează, din punctul de vedere al unui medic, dramatismul din secțiile de ATI COVID-19.

"52, 60, 40, 66, 36, 57, 50, 30, 79, 44, 52 , 61 , 71, 59 ,54, 74, 42. Acestea nu sunt cifrele câștigătoare la Loto! Dar Covid pare a fi o loterie, acest virus nu ține cont de o anumită categorie de vârstă, de un sistem imunitar bun, de boli asociate. Din păcate, aceste numere sunt vârstele pacienților din ATI Covid. Și nu doar Terapia intensivă Covid este plină de pacienți, acum sunt tot mai aglomerate și secțiile non-Covid. Este din ce în ce mai agresiv, iar aceste numere pot fi, vârstele fraților, bunicilor, părinților, prietenilor noștri.", a precizat medicul Amin Zahra.

"Este normal să ne întrebăm cât o să mai dureze, cât o să mai purtăm mască, cât o să mai rezistăm….Dar îmi trece când intru la ATI și văd suferință, chin și regrete! Știu că v-ați săturat de toate restricțiile impuse, m-am săturat și eu. M-am săturat să văd măști de oxigen, pacienți intubați, aparatele care țipă…  M-am săturat să internez azi un pacient și mâine să nu-l mai găsesc… M-am săturat să aud povești triste… M-am săturat să aud întrebarea: “Oare scapă cu viață??” Probabil acesta este și motivul pentru care detest când văd că unii încă își bat joc de munca noastră și sfidează orice regulă de bun simț. Regretele tardive nu ajută la nimic. Trist, într-adevăr, dar e mai bine să nu gustăm din amarul greșelilor făcute. Până la urmă eu cred că după un an de pandemie, fiecare știe ce are de făcut și cum să se protejeze!", este mesajul transmis de medicul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. 

52, 60, 40, 66, 36, 57, 50, 30, 79, 44, 52 , 61 , 71, 59 ,54, 74, 42. Acestea nu sunt cifrele câștigătoare la Loto! Dar...

Publicată de Amin Zahra pe Marţi, 2 martie 2021

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel