Data publicării:
Medicamente COVID-19. Paracetamolul, bun sau rău? Adrian Grecu EXPLICĂ
Adrian Grecu, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), a vorbit despre criza medicamentelor provocată de COVID-19, despre mitul care spune că Paracetamolul ar fi bun pentru coronavirus, dar și dacă există vreun medicament împotriva acestui virus. Iată ce spune! Este bun sau rău pentru COVID-19?
"Să nu uităm că Paracetamolul este un medicament care se dă fără rețetă, ceea ce se numește OTC (n.r. de la denumirea din engleză "over-the-counter"), ceea ce înseamnă că și acțiunea lui, beneficiul său medical este limitat. Lumea să nu creadă că dacă ia Paracetamol s-a vindecat de coronavirus. După cum probabil știți, la acest moment, oficial, nu există niciun medicament indicat pentru coronavirus pentru că nimeni nu a a făcut studii pe așa ceva. Totul, în acest moment, este ușor speculativ, e în baza studiilor și administrărilor pe care le-au făcut medicii din China, dar nu e nimic dovedit și confirmat ca indicație, de aceea noi, ca producători, nici nu avem voie să menționăm că vreun medicament funcționează pentru coronavirus. Este decizia fiecărui medic specialist", a declarat Adrian Grecu, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), în direct la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News