Data actualizării:
Data publicării:

Medic Valeriu Gheorghiţă: Coronavirusului îi scade capacitatea de infecţiozitate peste o anumită temperatură

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Medicul Valeriu Gheorghiţă, medic primar Boli Infecţioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", a explicat în ce condiții coronavirusul dispare.

Dr. Valeriu Gheorghiţă a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că noului tip de coronavirus îi scade foarte mult capacitatea de infecţiozitate pe măsură ce creşte temperatura dincolo de 30-40 de grade.

"Sunt o serie de date pe care le avem din studiile efectuate pe aceste virusuri, care fac parte din familia coronavirusurilor, şi în special pe studiile care provin din epidemia cu SARS din 2003. Se pare că această tulpină nouă este 80% asemănătoare ca secvenţă de genom cu acea tulpină anterioară şi atunci s-a arătat că acel virus are o capacitate de persistenţă pe suprafeţe undeva de la câteva minute - ore până la câteva zile, în funcţie de temperatura exterioară şi în funcţie de gradul de umiditate. Aşa încât la temperaturi apropiate de 4 grade şi cu nivel de umiditate crescut virusul persistă destul de mult, persistenţă care la temperatura camerei poate să ajungă până la 9 zile. Asta înseamnă 20-22 de grade. Pe măsură ce se creşte temperatura dincolo de 30-40 de grade, virusul îşi scade foarte mult capacitatea de infecţiozitate. Studiile acestea sunt efectuate pe mai multe tipuri de materiale sau suprafeţe - şi metal şi lemn şi sticlă şi plastic", a explicat medicul.

El a afirmat că ar fi "speculativ" să se spună că vremea caldă ar putea să limiteze transmiterea virusului, însă există studii care susţin că o creştere a temperaturii poate să limiteze această transmitere.

"În situaţia de faţă este speculativ să spunem că vremea caldă ar putea să limiteze transmiterea virusului prin faptul că îi scade infecţiozitatea, însă la baza acestei afirmaţii avem nişte rezultate din studii care susţin că într-adevăr o creştere a temperaturii poate să limiteze transmiterea. Inclusiv OMS a specificat că în momentul de faţă nu ştim şi nu putem să afirmăm cu tărie", a mai spus Gheorghiţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel