Medic reținut după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
Un medic de la un spital din Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la aparținătorii unui pacient pentru efectuarea unei operații. 

Poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie au surprins în flagrant luând mită un medic ginecolog din cadrul unui spital din municipiul Giurgiu. Acesta a primit suma de 500 de lei, cu titlu de mită, de la un martor denunţător (aparţinător al unui pacient), în scopul exercitării unor acte medicale.

Anterior, medicul a mai pretins şi primit de la aceeaşi persoană, precum şi de la pacientul respectiv, suma de 600 de lei, tot în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (efectuarea unei intervenţii medicale chirurgicale de cezariană).

Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a unui apel telefonic la linia Call Center anticorupţie gratuită a Direcţiei Generale Anticorupţie 0800.806.806.

Reținut pentru 24 de ore 



Persoana prinsă în flagrant a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, unde i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, procurorul de caz dispunând măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Cercetările continuă în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele, iar în cursul zilei de astăzi, 27.10.2020 urmează a se dispune cu privire la măsurile procesuale adecvate, în raport de evoluţia anchetei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel