Data publicării:

Medic de la Spitalul Militar: Mă ÎNGRIJOREAZĂ. Este un trend către forme SEVERE ale COVID-19. "Greul de-abia acum urmează"

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Agerpres / Poză cu caracter ilustrativ.
Foto: Agerpres / Poză cu caracter ilustrativ.

Valeriu Gheorghiță, medic infecționist la Spitalul Militar, a vorbit despre cifrele bilanțului de astăzi. El atrage atenția asupra faptului că tot mai multe cazuri sunt grave și ajung la ATI.

"Mă îngrijorează numărul persoanelor internate la ATI. Într-adevăr este un trend către forme severe pe care le-am observat cu toții în ultima perioadă. Am avut în ultima gardă de acum două zile, 6 pacienți cu forme severe dintre care doi au ajuns la ATI. Mulți dintre ei au nevoie de oxigen. Din păcate cu vârste între 40-60 de ani, ceea ce este o mare problemă.

Uitându-ne la ce se întâmplă pe plan mondial, nu doar național, cred că la momentul de față pandemia începe să își spună cu adevărat cuvântul. Cred că greul de abia de aici urmează și nu doar în România. Peste tot vedem o creștere alarmantă a numărului de cazuri. Acest lucru se întâmplă și pe fondul nerespectării măsurile de prevenție. este adevărat că populația este obosită de această așteptare îndelungată, dar doar făcând un front comun putem trece peste această pandemie.În perioada următoare se preconizează o creștere a numărului de îmbolnăviri, având în vedere că urmează sezonul rece, vom petrece mai mult timp în spațiile închise, apar virozele de sezon. Prevenția rămâne a fi cea mai importantă strategie.", a spus Valeriu Gheorghiță în direct la RealitateaPlus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel