Data actualizării:
Data publicării:

Medic cu COVID-19, urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu caracter ilustrativ
Imagine cu caracter ilustrativ

Un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoșani este urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Mavromati, care a fost confirmat cu virusul COVID-19, este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor după ce a mers la serviciu, deşi trebuia să se afle în izolare la domiciliu, a declarat, marţi, pentru Agerpres, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Medicul avea simptomele unui bolnav cu coronavirus şi, deşi i s-a cerut să rămână la domiciliu, s-a prezentat la unitatea medicală, consultând zeci de pacienţi.

Ce spune prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani

"Parchetul, în urma sesizării primite, a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, având în vedere că un cadru medical de la Spitalul Judeţean Botoşani, după ce prezenta simptomele specifice infectării cu noul coronavirus şi i s-a pus măsura autoizolării la domiciliu, acesta a continuat să se prezinte la unitatea medicală câteva zile şi să consulte pacienţii până în data de 29 martie, când rezultatele analizelor au confirmat că este pozitiv", a afirmat Chihaia, citează Agerpres. 

În prezent, medicul este internat la Secţia de Boli Infecţioase a SJU "Mavromati".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel