Data publicării:

Medic cu 30 de ani de experiență. SITUAȚIE INCREDIBILĂ în pandemie. Nu i-a venit să creadă!

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Doctorul Valeria Herdea, practician cu 30 de ani de experiență, a explicat cât de greu a fost pentru pacienți și pentru doctori în pandemie, venind cu două exemple concrete.

Eu sunt medic practician de aproximativ 30 de ani. Îmi doresc să-mi văd pacientul, să pun mâna pe el. Atunci când examinez un copil, îmi doresc să-l examinez complet, să-l văd, nu pot să iau decizii fără toate datele”, a spus doctorul.

Două cazuri concrete

 

Vă spun câteva cazuri absolut punctuale. Am avut pacient pentru care a trebuit să intervenim cu multiple sângerări și care s-a dus într-un spital într-altul înainte de pandemie, iar pe perioada pandemiei familia efectiv ni s-a adresat nouă fiindcă nu reușeam să-l internăm. Până la urmă, a fost internat, dar cu foarte mare dificultate”, a continuat dr. Herdea.

O altă situație, pacient suspect de cancer laringian care a fost trimis, avea o radiografie, avea o tomografie, foarte, foarte greu, nu a putut fi internat. Deci, toate dificultățile acestea au pus o presiune teribilă pe relația medic – pacient și în primul rând asupra pacientului. Nivelul de stres a fost cauzat de lipsa informațiilor, de sursele de informații pe care le-am avut și dumneavoastră și noi, de faptul că medicii s-au informat din media, nu prin canalele medicale, faptul că s-a comunicat greoi și dificil din partea autorităților”, a concluzionat expertul în medicină.

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii online Cum va arăta „noua normalitate” în sistemul sanitar, organizată de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DCNews TV, DCNews, DCMedical și DCBusiness.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel