MCV. Juncker: Acest mecanism trebuie oprit și așa va fi
Președintele CE, Jean Claude Juncker, a declarat, astăzi, în PE, că până la momentul în care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în 2019, România nu va mai fi monitorizată prin MCV în domeniul justiţiei şi va fi în Spaţiul Schengen.
În Grădina Palatului Cotroceni, Jean Claude Juncker a subliniat că o ţară nu poate prezida Uniunea Europeană ”sub impresia” că este controlată de celelalte state membre.
”Acest mecanism trebuie oprit şi aşa va fi”, a subliniat preşedintele Comisiei Europene.
Jean-Claude Juncker şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că până la acel moment România va putea face parte din Spaţiul Schengen de liberă circulaţie.
”Pe măsură ce se apropie acest moment, nu aş vrea să se adauge noi criterii şi noi condiţii la cele care există deja”, a subliniat el.
”Uniunea Europeană se construieşte în armonie, uneori cu ritmuri diferite”, a mai declarat Juncker, adăugând că nu îi place ideea de ”Europă cu două viteze”.
”Românii ar putea considera că ceilalţi europeni ar dori să introducă o altfel de Cortină de Fier în Europa. Această cortină a căzut şi nu vom repeta o greşeală majoră a Europei după război”, a spus oficialul european.
Juncker, cuvinte de laudă pentru România și români
Juncker a declarat totodată că ”românii trebuie să fie mândri de parcursul lor european”. ”Noi ne-am îmbogăţit prin prezenţa României (în UE), care a dat o nouă dimensiune Europei. Avem o viziune asupra Mării Negre pe care nu o aveam înainte şi ne înţelegem mai bine vecinii noştri apropiaţi”, a subliniat el.
”România este unul dintre cei mai mari membri ai UE. Dar este şi o mare naţiune. Suntem îndatoraţi României pentru numeroasele contribuţii pe care le-a avut în interiorul UE, care a devenit mai puternică şi mai diversă după aderarea României”, a adăugat preşedintele Comisiei Europene, subliniind că va admira mereu această ţară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News