Data publicării:
Maxime Grousset, învinsul lui David Popovici de la 100 m liber, avertisment: Data viitoare voi învinge
Francezul Maxime Grousset, medaliat cu argint în proba de 100 m liber la Campionatul Mondial de Nataţie, în spatele lui David Popovici, avertizează că data viitoare se va impune în bazin.
"Sunt foarte mulțumit de cursa pe care am făcut-o, chiar dacă puteam evolua un pic mai bine. Am avut unele slăbiciuni în anumite momente. Dar a fost o finală. Chiar nu este ușor să abordezi o finală la acest nivel. E bine că am fost prezent și data viitoare îl voi învinge pe David Popovici.
Sunt puțin dezamăgit. Au fost mici greșeli, dar a fost o finală, s-ar fi putut întâmpla orice. Puteam foarte bine să termin pe locul al patrulea sau al cincilea. Sincer, trebuie să fiu mulțumit de această medalie de argint. Vom vedea cum decurg lucrurile pentru doi ani la Paris.
Toată lumea este concentrată înainte de cursă. Am simțit că toți cei opt finaliști au vrut și ar fi putut câștiga. Aș fi preferat, evident, să fiu campion mondial, ar fi fost enorm, dar iau lucrurile pas cu pas. Anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, am fost al patrulea. Anul acesta, al doilea. O să vedem peste doi ani, sper să ajung mai sus", a spus Maxime Grousset, pentru site-ul oficial al Federației Franceze de natație.
David Popovici se autointitulează „tăticul clorului” pe Facebook
David Popovici, dublul campion mondial la înot la doar 17 ani (performanță unică în ultimii 50 de ani), oferă noi dovezi solide asupra faptului că are umorul la el.
Aceasta și-a schimbat user-ul de pe Facebook în apelativul ”chlorinedaddy”, în traducere liberă ”tăticul clorului”.
Tânărul a făcut istorie miercuri, după ce a fost desemnat dublu campion mondial la aceeași ediție de concurs, performanță unică în ultimii 50 de ani, la nivel mondial.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat miercuri seara pe tânărul sportiv David Popovici pentru titlul mondial obţinut în proba de înot de 100 de metri liber. „O nouă performanţă de excepţie pentru David Popovici, care a câştigat titlul mondial şi la proba de 100 de metri liber. Felicitări, David”, a scris Iohannis pe pagina sa de Facebook.
David Popovici, după performanța istorică: Nu a fost un concurs pentru care m-am pregătit extraordinar de tare
„Sincer, m-am bucurat că s-a terminat și m-am bucurat că am reușit să termin concursul ăsta în stil.”, a spus acesta la începutul intervenției.
Întrebat dacă știe că performanța lui nu s-a mai repetat din 1973, tânărul a spus: „Ce pot să spun e că mă bucur că lumea m-a urmărit, mă bucur că într-un final s-a reușit și difuzarea la televizor și cu ocazia asta milioane de români, sper că nu exagerez, au reușit să se uite și să mă susțină și sper că v-am făcut pe toți mândri.”
„Urmează o vară plină, un sezon competițional încărcat, dar pe care abia îl aștept. Ce urmează în viitorul mult mai apropiat este un pic de pauză, un pic de reveneală și un pic de timp în care să reflectăm asupra tot ce s-a întâmplat. Nu a fost un concurs pentru care m-am pregătit extraordinar de tare, asta mă face și mai optimist în legătură cu ce se poate întâmpla în viitorul apropiat, însă aș minți dacă aș spune că nu am fost într-o formă bună... am fost, numai că nu știam și cred că e un lucru bun că pot să mă surprind în continuare.”
„Înotul este un sport foarte sănătos, și fotbalul este, la rândul lui, susțin absolut orice sport, absolut orice copil care vrea să se apuce de un sport. Sportul, cum am spus-o, este cel mai bun ambasador și o societate educată din punctul ăsta de vedere este o populație sănătoasă și gata să rezolve și alte probleme”
Referitor la porecla „Racheta din România”: „Cred că a venit de la unchiul meu, el îmi mai zicea „romanian missile”. Îmi place, dacă reușește să inspire lumea până și această poreclă care mă inspiră, bineînțeles, mă bucur.”
Întrebat cum l-ar comenta el pe David Popovici, sportivul a răspuns: „Un puști care înoată repede, un tip banal care e capabil să facă lucruri extraordinari și să inspire oameni alături de o echipa extraordinară.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News