Italianul Maurizio Trombetta este, începând de vineri, noul antrenor al Fotbal Club Municipal Târgu Mureş, după ce gruparea mureşeană s-a despărţit în urmă cu o zi de Tibor Selymes.
'Am dorinţa de a reîncepe în Liga I, am fost contactat în cursul zilei de ieri, am urmărit campionatul României de afară şi nu am avut timp decât să răspund dorinţei clubului. Am venit la Târgu Mureş pentru că clubul are încredere în mine, iar eu am încredere în club. În jurul prânzului, când am ajuns la Cluj (pe Aeroport-n.r.), am vorbit cu dl. Aurelian (Aurelian Băbuţan, preşedintele FCM - n.r.) şi cunosc destul de puţini jucători din cadrul lotului, însă dl. Băbuţan a reuşit să îmi transmită încrederea pe care o are în jucători. Abia aştept să îi cunosc pe jucători', a spus noul antrenor, informează Agerpres.
Acesta şi-a exprimat speranţa că va putea face tot posibilul pentru echipă, în aceste zile până la meciul cu Rapid, însă până atunci trebuie să vadă ce jucători va avea la dispoziţie pentru această partidă dificilă.
Maurizio Trombetta a spus că, spre deosebire de CFR Cluj, pe care a preluat-o din postura de secund, nu cunoaşte deocamdată nimic despre FCM Târgu Mureş.
Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FCM Târgu Mureş, Claudiu Maior, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Maurizio Trombetta este cea mai bună soluţie pentru echipă.
'Cred că cea mai bună soluţie la ora actuală este Maurizio Trombetta şi cred că anii care va sta aici, sau perioada în care va sta aici, va fi de bun augur şi pentru echipă, şi pentru el, şi pentru oraş. Obiectivul nostru este unul singur, să nu retrogradăm. Trei ani, patru ani trebuie să stai în Liga I ca să visezi la un loc mai sus', a arătat Maior.
Aurelian Băbuţan, preşedintele FCM Târgu Mureş a arătat, la rândul său, că este prima oară în istoria clubului când echipa are un antrenor străin.
'Sper cu ajutorul d-lui antrenor echipa să revină acolo unde ar trebui să-i fie locul. Obiectivul echipei este într-adevăr evitarea retrogradării, dar eu cred mult mai mult în această echipă şi cred că va termina pe primele zece locuri ale clasamentului', a arătat Băbuţan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții