Măştile de cârpă şi bumbac, detaliu IMPORTANT. Cât de bine funcţionează
Un nou studiu al cercetătorilor de la UNSW Sydney explică cât de bine funcţionează măştile de bumbac sau cârpă.
Astfel, spune studiul, aceste măşti trebuie spălate zilnic la temperaturi ridicate pentru a fi eficiente împotriva transmiterii virusului.
"Atât măştile de cârpă cât şi măştile chirurgicale trebuie considerate ca fiind contaminate după folosire. Spre deosebire de măştile chirurgicale, care sunt aruncate după folosire, cele de cârpă sunt refolosite. Deşi poate fi tentant să folosim aceeaşi mască mai multe zile la rând sau să o spălăm rapid, studiul nostru sugerează că acest lucru creşte riscul transmiterii virusului", a declarat profesorul Raina MacIntyre, care a coordonat studiul.
Este important de ştiut că studiul este vechi de cinci ani, iar cei care l-au realizat nu au testat măştile pentru SARS-COV-2. Cu toate astea, au inclus în studiu mai mulţi agenţi patogeni precum rinovirusuri şi coronavirusuri sezoniere.
"Deşi este puţin probabil ca cineva din comunitate, care poartă o mască de cârpă, să intre în contact cu un lucrător din sănătate, expus la un nivel ridicat de virusuri, tot recomandăm spălarea zilnică a măştii. Coronavirusul este extrem de contagios şi încă sunt multe lucruri pe care nu le ştim despre el. De aceea, este important să ne luăm toate măsurile de precauţie", a mai spus profesorul MacIntyre, conform Medical Express.
Recomandarea OMS
"OMS recomandă spălarea măştilor la maşină, la o temperatură de cel puţin 60 de grade Celsius. De asemenea, folosiţi detergent. Maşinile de spălat au o temperatură de bază de 40 de grade la spălare, aşa că trebuie să umblaţi la setări. E recomandat să lucrăm cu maşina de spălat, pentru că nu putem spăla la mână la o temperatură a apei de 60 de grade. Mesajul clar este că măştile de cârpă funcţionează, dar trebuie spălate după fiecare folosire", a mai spus specialistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News