Data actualizării:
Data publicării:

Măști contrafăcute la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Virgil Musta: Risc de contaminare EXTREM

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 10 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș, într-un dosar penal privind comercializarea unor măști contrafăcute.

Măștile contrafăcute au ajuns și la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase, a vorbit despre acest caz.

"Noi am recepționat 15 mii de măști. La un moment dat, în timp ce ne desfășuram activitatea, colegii mei au sesizat faptul că clipsurile măștilor se desprind la pacienții Covid de pe secție. Ele reprezentau un risc de contaminare extrem. Am verificat și alte măști și am constatat că mai multe dintre măștile care au fost achiziționate erau cu acest defect și atunci am anunțat organele competente pentru a ancheta. La ora actuală sunt două anchete în desfășurarea în acest sens.

Aceste măști au fost folosite atât pe secțiile de boli infecțioase, cât și pe secția de ATI, unde practic persoanele care au folosit aceste măști au rămas fără protecție. Masca rămânea cu un orificiu care reprezenta contact direct cu aerul sau pacientul pe care îl examinam în momentul respectiv. După primele două cazuri, nu am mai folosit aceste măști. Este posibil ca în țară să existe cazuri de infectare din cauza acestor măști neconforme. La noi ele au fost achiziționate prin licitație.", a declarat Virgil Musta în direct la RealitateaPlus.

VEZI ȘI: Sunt acuzați că au vândut măști contrafăcute SPITALELOR. IGPR, val de percheziții

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel