Data actualizării:
Data publicării:

Master Planul General de Transport: Varianta finală a fost trimisă către Comisia Europeană. Autostrada Sibiu - Pitești, prima prioritate

Autor: DCNews Team
WhatsApp

Ministerul Transporturilor a transmis către Comisia Europeană, pe 6 mai, v arianta finală și revizuită a Master Planului General de Transport, împreună cu Strategia de Implementare a proiectelor - documentul cheie care stabilește proiectele prioritare si când se realizează ele.

Autostrada Sibiu - Pitești este pusă în capul listei de proiecte prioritare, cu un orizont de realizare începand cu anul 2017. De precizat că toate proiectele de infrastructura rutiera sunt propuse pentru a fi realizate prin mixul de fonduri europene - buget - împrumuturi externe. O prioritate sporită până în 2020 i se acordă Moldovei, prin autostrăzile Tg. Neamț - Iași - Ungheni și Bacău - Pașcani, precum și prin drumul expres Bacău - Buzău - Ploiești.

Vezi și: Ioan Rus: Master Planul pe Transport ar putea fi lege. I-a fost prezentat lui Iohannis



"In cele aproximativ 1.000 pagini, documentul prezinta atat proiectele de infrastructura, cat si strategia de implementare a acestora pe cele doua perioade de programare 2014-2020 si 2020-2027. Actuala varianta a  MPGT este rezultatul negocierilor pe care Ministerul Transporturilor le-a avut cu expertii Comisiei Europene si va fi prezentata Comisiilor de transporturi din Senat si Camera Deputatilor in cursul saptamanii viitoare. De asemenea, in ultima saptamana a lunii mai este programata la Bruxelles o noua intalnire intre specialistii Ministerului Transporturilor si expertii Comisiei Europene pentru discutii finale asupra documentului", informează Ministerul Transporturilor, conform Hotnews.

Prioritizarea autostrăzilor și drumurilor expres

Conform noii Strategii de Implementare, prioritizarea proiectelor de infrastructură rutieră are în fruntea listei autostrada Sibiu - Pitești, însă lucrările sunt planificate să înceapă abia în anul 2017. Asta pentru că Studiul de fezabilitate nu este gata, iar contractul încă nu a fost semnat, pentru că în cursul procedurii de licitație publică s-au depus contestații. 

Pe locul secund în ordinea priorităților apare autostrada Bacău - Pașcani, iar pe locul trei se regăsește autostrada Comarnic - Brașov, cu un cost recalculat în jos, la aproape 1 miliard de euro (fata de 1,8 miliarde de euro).

Citește și: Ioan Rus, despre Autostrada Sibiu - Pitești și soluțiile pentru DN1



Următoarele autostrăzi pe listă, în ordinea punctajelor obținute, sunt: Suplacu de Barcău - Borș (Oradea), Tg. Neamț - Iași - Ungheni, Nădășelu - Suplacu de Barcău, Craiova - Pitești, Tg. Mureș - Tg. Neamț, Inelul de autostradă de Centura București (A0), Brașov - Bacău și Ploiești - Comarnic. 

În ceea ce privește lista proiectelor prioritare de drum expres, pe primul loc se află modernizarea Centurii Sud București la patru benzi. Apoi urmează proiectele care vor forma legătura Moldovei cu Muntenia, drumurile expres de la Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău și apoi Pașcani - Suceava.

Autostrazile - prioritzare:

Drumurile Expres - prioritizare:

Drumurile Transregio - prioritizare:

Drumurile TransEuro - prioritizare:

Variantele de Ocolire - prioritizare:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel