Data publicării:

Maşina anului 2021 în lume vine din Europa. Pe listă s-a aflat şi noul Sandero

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

O maşină europeană a câştigat finala pentru titlul de Maşina Anului 2021 în lume. Pe lista extinsă s-a aflat şi noul Sandero, dar modelul a fost eliminat încă din luna ianuarie. 

Noul Volkswagen ID.4 este Mașina Anului 2021 în Lume (2021 World Car of the Year). 93 de jurnaliști auto din presa internațională au ales SUV-ul electric german drept câștigător. Acesta s-a luptat în finală cu două rivale japoneze. A fost vorba despre Toyota Yaris, care își adjudecase și titlul european, și despre o altă mașină electrică, Honda E, scrie promotor.ro.

"Trofeul Mașina anului în lume marchează un succes deosebit pentru întreaga noastră echipă ID.", spune Thomas Ulbrich, membru în Consiliul pentru Dezvoltare al mărcii Volkswagen. "Am reușit să dezvoltăm o mașină care începe transformarea sistemului către e-mobilitate în cel mai important segment din lume, acela al SUV-urilor, și oferă utilitate cotidiană excelentă. Cu aceasta, ID.32 și viitoarele modele ID., facem ca mobilitatea electrică inovatoare în piața de volume să fie ceva ce poate fi experimentat de oricine", mai spune acesta, conform volkswagen.ro.

Anul trecut, Kia Telluride a obținut titlul. În urmă cu doi ani, Jaguar I-Pace a fost desemnat câștigătorul la nivel global.

Câștigătorii categoriilor Mașina Anului 2021 în Lume

Noua limuzină Mercedes-Benz Clasa S W223 a fost desemnată Mașina de lux a anului. Rivalul său la această categorie, Land Rover Defender, s-a consolat cu premiul pentru cel mai bun design al anului din industria auto. Porsche 911 Turbo a fost votată de cei 93 de membrii ai juriului Mașina sport a anului 2021.

Iată lista completă a câștigătorilor de anul acesta:

Mașina de oraș a anului

Honda e
Honda Jaz/Fit
Toyota Yaris

Mașina de lux a anului

Land Rover Defender
Mercedes-Benz Clasa S
Polestar 2

Mașina sport a anului

Audi RS Q8
Porsche 911 Turbo
Toyota GR Yaris

Cel mai bun design al anului

Honda e
Land Rover Defender
Mazda MX-30

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel