Data publicării:

Purtarea măștii de protecție în aer liber nu va mai fi obligatorie în Israel

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Pălărie (USR): Observ colegi de la alte grupuri politice pentru care masca este opţională. Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Pălărie (USR): Observ colegi de la alte grupuri politice pentru care masca este opţională. Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Purtarea măștii de protecție în aer liber nu va mai fi obligatorie în Israel, au anunțat autoritățile.

Alegeri prezidentiale 2024

Purtarea măştii de protecţie împotriva Covid-19 nu va mai fi obligatorie în exterior, în Israel, începând de duminică, au anunţat, joi, seară autorităţile israeliene, informează Agerpres, citând AFP. Decizia vine în cadrul ridicării treptate a restricţiilor legate de pandemie.

Statul evreu a fost printre primele ţări care, din primăvara anului 2020, a impus purtarea măştilor sanitare în locurile publice. Situaţia s-a schimbat în ultimele săptămâni datorită unei campanii masive de vaccinare care a permis administrarea cele două doze necesare de vaccin Pfizer/BioNTech la peste jumătate (53%) din cei 9,3 milioane de locuitori.

"Măştile sunt făcute pentru a ne proteja de pandemia de coronavirus. Dar, din moment ce experţii au ajuns la concluzia că masca nu este necesară în aer liber, am decis să ridic (obligaţia de a purta) masca", a comunicat ministrul sănătăţii, Yuli Edelstein, într-un comunicat.

Rata de infectare cu Sars-Cov-2, scăzută



"Rata de infectare este foarte scăzută în Israel datorită succesului campaniei de vaccinare, deci este posibil să relaxăm măsurile", a adăugat el, precizând că masca a rămas oricum obligatorie în locurile publice închise, cum ar fi centrele comerciale.

Israelul a lansat o vastă campanie de vaccinare la sfârşitul lui decembrie în urma unui acord cu gigantul farmaceutic american Pfizer care i-a livrat rapid milioane de doze în schimbul informaţiilor cu privire la efectele vaccinării. Ţara dispune în special de baze de date cu privire la istoricul medical al populaţiei sale.

Statul evreu a înregistrat la mijlocul lunii ianuarie un vârf de circa 10.000 de contaminări zilnice, dar acestea au fost sub 200 în ultimele zile, cu o rată de pozitivare a testelor de 0,3%.

"Vaccinul poate învinge pandemia"



Israelul şi Pfizer au "demonstrat că pandemia de COVID-19 poate fi învinsă printr-o campanie de vaccinare în masă", a declarat miercuri Albert Bourla, CEO al gigantului farmaceutic, într-o înregistrare video difuzată cu ocazia sărbătorilor marcând cea de-a 73-a aniversare (potrivit calendarului iudaic) a independenţei Israelului în cursul cărora mii de persoane, adesea fără măşti, s-au adunat la Ierusalim.

Această reducere a contaminărilor a permis deja autorităţilor să redeschidă restaurante, baruri şi plaje la începutul lunii martie. Iar guvernul a dezvăluit miercuri un plan pentru a permite revenirea turiştilor străini vaccinaţi din 23 mai, la mai mult de un an după închiderea frontierelor pentru călătorii de agrement.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel