Martens: Măsurile dureroase ale guvernării PDL vor avea efecte pozitive pe termen lung
Preşedintele PPE Wilfried Martens a susținut, miercuri la Palatul Parlamentului, că popularii europeni nu vor tolera atacuri împotriva valorilor europene şi statului de drept și și-a exprimat speranța că echilibrul economic nu va fi pus în pericol prin măsuri populiste. Liderul PPE și-a exprimat, de asemenea, încrederea că reformele dureroase, dar necesare, impuse de guvernarea PDL, vor avea efecte pozitive pentru oameni pe termen lung.
"Sunt foarte fericit că putem ţine acest congres în România pentru a apăra valorile pe care le susţinem, liberatea, democraţia şi statul de drept, responsabilitatea şi solidaritatea. România şi-a găsit locul său în Uniunea Europeană datorită unor eforturi mari ale poporului român şi datorită muncii remarcabile a unor oameni de stat români şi datorită unor instituţii pe parcursul ultimilor ani. Aceasta este o realizare istorică şi nu trebuie pusă în pericol de niciun fel de actor politic. La fel ca şi instituţiile europene, PPE nu va tolera atacuri împotriva valorilor europene, împotriva standardelor democratice şi împotriva statului de drept", a susţinut Wilfried Martens, la Congresul PPE, recomandând tuturor reprezentanţilor politici în România "să respecte competenţa instituţiilor statutului, aşa cum poetul naţional român Mihai Eminescu a spus cândva <Echilibrul este pentru stat, dar sănătatea este pentru fiinţa umană>>", citează NewsIn.
Apreciind că preşedintele Traian Băsescu împreună cu premierii Boc şi Ungureanu au dovedit că au curaj politic necesar pentru a implementa reformele necesare pentrua transcede criza economică, președintele PPE şi-a manifestat speranţa că echilibrul economic nu va fi pus în pericol prin măsuri populiste. "Ca şi în multe alte state europene şi România a trecut printr-o criză economică severă, preşedintele Traian Băsescu, foştii premieri Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, susţinuţi de partidele membre ale PPE au dus ţara pe cursul european şi au dovedit că au curajul politic pentru a implementa reformele necesare, astfel încât să poate fi create noi locuri de muncă. Sunt încrezător că aceste măsuri dureroase vor avea efecte pozitive pentru oameni pe termen lung. Acest lucru se va întâmpla doar dacă echilibrul realizat de economia României nu va fi pus în pericol prin măsuri populiste", a mai punctat Wilfried Martens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News