Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Marte. Roverul Curiosity, descoperiri asemănătoare unor fosile

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: NASA
Foto: NASA

Primele înregistrări  făcute de roverul Curiosity în 2018 prezintă urme ce par a  unor fosile de pe Marte.

Par extrem de similare cu urmele fosilelor din perioada Ordovicianului pe care le-am studiat şi fotografiat pe Pământ, a declarat Barry DiGregorio, cercetător din cadrul Centrului de Astrobiologie din Marea Britanie. Dacă nu sunt urmele unei fosile, mă întreb ce explicaţie geologică va prezenta NASA, adaugă el.

Live Science notează că urmele au în jur de unul sau doi milimetri lăţime, cea mai lungă structură fiind de cinci milimetri. Sunt extrem de unice prin prisma faptului că nu ştim exact ce sunt, a declarat Ashwin Vasavada, din cadrul Jet Propulsion Laboratory din California. Astfel, specialiştii din cadrul centrului au reprogramat roverul pentru a reanaliza strucutra cu ajutorul camerei color MAHLI (Mars Hand Lens Imager).

[citeste si]

Imaginile cu aceste structuri sugerează că ar putea avea origini geologice deoarece sunt asemănătoare cu structurile cristalelor din roci. Însă aceasta este doar una dintre posibilităţi, afirmă Vasavada. Dacă vom descoperi mai multe astfel de structuri atunci vom putea spune că are loc un proces important în zona coamei Vera Rubin.

Una dintre principalele probleme este reprezentată, însă, de modul în care roverul va face diferenţa dintre un proces biologic şi unul geologic. Este dificil de realizat o astfel de diferenţă chiar şi pe Pământ, unde materialul trebuie supus testelor de laborator. Aşadar capacitatea de a înţelege dacă este vorba despre o structură biologică este relativ limitată, a declarat Vasavada. (Sursa: descoperă.ro)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel