Marko Bela: Ordonanţa privind concediul de creştere a copilului nu există
Ordonanţa privind concediul de creştere a copilului nu există, fiind deschise "toate posibilităţile" pentru discuţii, a declarat liderul UDMR, Marko Bela, care a precizat că Uniunea nu este de acord cu diminuarea perioadei de doi ani, dar ar accepta diminuarea plafonului maximal.
"Ordonanţa nu există, avem toate posibilităţile să discutăm", a spus Marko Bela, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale UDMR, pe tema anunţului făcut de premierul Emil Boc privind concediul pentru creşterea copilului. Potrivit Mediafax, preşedintele UDMR a spus că reprezentanţii Uniunii sunt de acord că trebuie făcute modificări în privinţa actualelor reglementări, dar nu sunt de acord cu diminuarea perioadei de doi ani, ci să se discute în legătură cu plafonul maximal al indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
Senatorii şi deputaţii UDMR s-au reunit, marţi după-amiază, într-o şedinţă, la care a participat şi Marko Bela, după ce, în cursul dimineţii, deputaţii Uniunii au avut o şedinţă inopinată, care a durat mai mult de două ore, fiind nemulţumiţi de anunţul premierului privind reducerea concediului plătit pentru creşterea copilului.
Liderul grupului deputaţilor UDMR, Olosz Gergely, declara, marţi la prânz, că punctul de vedere al Uniunii este că perioada de acordare a indemnizaţiei trebuie menţinută la doi ani, singura zonă de negociere fiind, eventual, plafonul maxim.
Premierul Emil Boc a anunţat, luni seara, că perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului va fi redusă, din 2011, de la doi ani la un an pentru viitoarele mame, fără să fie afectată valoarea indemnizaţiei, modificări care nu vor fi aplicate şi beneficiarilor actuali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News