Marko Bela nu crede în alianţa Becali-Vadim: discursurile naţionaniste nu aduc voturi
Fostul lider al UDMR, Marko Bela, a declarat că nu crede că alianţa PNG-PRM ar putea deveni o forţă, dar a atras atenţia tuturor politicienilor care adoptă discursi naţionaliste că nu vor câştiga voturi, ci vor "ajuta forţele extremiste".
"Dacă mă întrebaţi în legătură cu idei extremiste sau cu forţe extremiste, nu cred că a trecut pericolul acesta. Se vede foarte bine astăzi, în aceste săptămâni s-a văzut că, legat de o controversă privind relaţiile interetnice (subiectul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş - n.r.), foarte mulţi politicieni au intrat imediat în competiţie electorală şi au încercat să se supraliciteze în ceea ce priveşte discursul naţionalist. Eu sunt convins că ei degeaba cred că vor aduce voturi propriului partid, pentru că de fapt, printr-un astfel de discurs, vor ajuta eventualele formaţiuni sau forţe extremiste, ele vor câştiga dintr-o astfel de competiţie între actualele partide de opoziţie sau eventual de partea guvernamentală. Dar nu sunt convins că acea forţă va fi PRM sau alte partide cunoscute, nu pot să fac, din acest punct de vedere, niciun fel de estimări. Dar atunci când politicienii în mod iresponsabil intră într-o astfel de competiţie, da, există riscul unui câştig pentru forţele extremiste", a spus Marko Bela.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News