Mark Rock: NOUL General Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria
Începând din luna aprilie a acestui an, Mark Rock este noul General Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria.
Mark Rock are o experiență de aproximativ 28 de ani în industria tutunului. În 1987, s-a alăturat departamentului de Vânzări și Marketing al Gallaher din Marea Britanie, unde a ocupat poziții care au implicat responsabilități din ce în ce mai complexe, culminând cu conducerea departamentului respectiv al JTI, în Marea Britanie.
În anul 2007, Gallaher, companie aflată în FTSE 100, a fost achiziționată de JTI, iar în 2012 Mark a fost numit la conducerea departamentului Key Accounts, Category Management & Channel Planning, la Geneva, unde se află sediul central al JTI. Ulterior, a condus departamentul Corporate Trade Marketing de la Geneva, sprijinind dezvoltarea și exploatarea capacităților legate de trade marketing la nivelul întregului grup.
„JTI a intrat în a treia decadă de când este prezentă în România: am venit aici ca să rămânem și să dezvoltăm afacerea, așadar vom continua să investim în mărcile noastre, în fabrică și în oamenii noștri. Vom colabora și pe viitor cu autoritățile, într-o manieră constructivă și transparentă, pentru un mediu fiscal și legislativ stabil și pentru a combate contrabanda cu țigarete. Sunt foarte impresionat de reputația solidă pe care JTI și-a construit-o în România, atât în mediul de afaceri, cât și în comunitatea locală și cred că JTI trebuie să se implice în continuare, ca și până acum, în programele de responsabilitate socială", a declarat Mark Rock, noul General Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria.
Mark Rock preia funcția de General Manager de la Charlie Cunningham-Reid, care va conduce departamentul Corporate Affairs & Communications al JTI din Marea Britanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News