Marius Budăi: Trădătorii de țară i-au condamnat la săracie pe actualii seniori. Pensiile trebuie majorate
Majorarea pensiilor este o măsură care nu pare a fi pe placul Bruxelles-ului. Cum se încearcă blocarea acestei majorări?
Invitat în platourile România Tv, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că va exista o majorare a pensiilor cu 10% care va avea loc de la 1 ianuarie 2023, acest obiectiv fiind asumat și susținut de coaliția de guvernare.
”Important este că pensiile trebuie majorate. Noi plecăm de la necesitate și această majorare din păcate nu aduce venituri suplimentare în buzunarul net al seniorilor noștri, ci este o încercare de a le apăra puterea de cumpărare. Este o necesitate, nu este un moft”, a declarat, la România TV, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi.
”Cred că nu are rost să comentez eu ce au făcut unii trădători de țară, și îmi asum ce spun acum, care i-au condamnat la sărăcie pe actualii seniori dar și pe generațiile viitoare de seniori până în anii 2070”, a declarat Marius Budai, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
O delegaţie a României va merge la Bruxelles pentru a renegocia pragul 9,4% din PIB pentru pensii
România are un prag de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile peste care România nu poate să treacă. Pragul este prevăzut în PNRR-ul negociat anterior la Bruxelles.
”Domnul Ciolacu și domnul Ciucă vor merge la Bruxelles. Probabil va avea loc un contact preliminar până a se deplasa și a discuta acest aspect. În cadrul acelui procent de 9,4 nu numai că nu putem majora în viitor valoarea punctului de pensie, ci nu putem rezolva nici măcar inechitățile din sistem care se rezolvă în doi pași: existența unui act normativ, după care avem nevoie de un impact bugetar. Și când ajungem la impact bugetar situația este foarte clară: în 9,4% nu avem cum să realizăm aceste lucruri”, a mai declarat Marius Budăi.
Citește și:
Ministrul Muncii, Marius Budăi, propune: Persoanele care suferă de cancer să primească certificat de handicap încă de la diagnosticare
"Am publicat, astăzi, în transparenţă decizională, proiectul de modificare a Ordinului comun de ministru (Muncă şi Sănătate) nr. 762/1992/2007, prin care persoanele care suferă de cancer să poată primi certificat de persoană cu handicap încă de la diagnosticare. De asemenea, prin acelaşi proiect se propune ca şi persoanele care au suferit transplant de organe să beneficieze de aceeaşi facilitate. Concret, este vorba despre Ordinul care aprobă criteriile medicopsihosociale de încadrare în grad de handicap, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu afecţiuni oncologice, afecţiuni grave care constituie o problemă importantă de sănătate publică, reprezentând a doua cauză de mortalitate în ţările UE", a declarat minstrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, potrivit Agerpres.
Conform ministrului de resort, criteriile actuale stabilesc încadrarea în grad de handicap numai pentru anumite forme de cancer şi acestea în stadii avansate de evoluţie.
"În propunerea de modificare a criteriilor au fost incluse toate formele de cancer, încă de la diagnosticare şi iniţierea terapiei oncologice specifice pentru o perioadă de supraveghere de minimum cinci ani. De asemenea, s-a stabilit modalitatea de acordare a termenului de valabilitate permanent al încadrării în grad de handicap pentru cancerele în afara resurselor terapeutice/în curs de îngrijiri paliative/cu complicaţii ireversibile sub tratament", a menţionat demnitarul.
Totodată, propunerea de modificare care vizează pacienţii care au suferit transplant de organe are ca scop reintegrarea socială a acestora şi prevenirea complicaţiilor postransplant.
"Am convingerea că noile criterii medicopsihosociale vor transforma semnificativ viaţa persoanelor care suferă de afecţiuni oncologice, vor repara inechităţi sociale majore şi vor asigura un acces facil în sistemul de protecţie socială(...)", a subliniat Marius Budăi.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News