Data publicării:

Mărioara Stănescu, Chefi la cuțite. Lecție de viață

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Mărioara Stănescu, Chefi la cuțite. Lecție de viață
Mărioara Stănescu, Chefi la cuțite. Lecție de viață

O concurentă cu handicap la mâini le gătește juraților ”Chefi la cuțite”.

Ambiția nu cunoaște limite, asta își dorește să demonstreze Mărioara Stănescu în ediția "Chefi la cuțite" din seara aceasta, difuzată de la 20:00, pe Antena 1. După ce și-a pierdut o parte din mâini din cauza unui accident nefericit, concurenta a fost abandonată în spital, motiv pentru care a ajuns să își petreacă copilăria într-o casă de copii.

Marți seară, Mărioara vine să le demonstreze chefilor că pasiunea sa pentru gătit nu este umbrită de greutățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieții și nici de cele cu care se confruntă la bancul de lucru: "La început mi-a fost greu să tai, mă tăiam, mă frigeam la oale. Dar mă consider o luptătoare de mică. Dacă nu ești luptător, nu poți să ajungi până aici. Există viață și după accident".

În ciuda trecutului dificil și a momentului tragic care a marcat-o, concurenta din Iași nu s-a lăsat descurajată și se poate mândri astăzi cu un titlu de campioană paralimpică la tenis de masă.

Cum va decurge întâlnirea acesteia cu chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, care va fi reacția lor când vor afla cum s-a adaptat Mărioara pentru a putea găti și ce poveste impresionantă ascunde aceasta, telespectatorii Antena 1 pot vedea diseară, într-o nouă ediție "Chefi la cuțite".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel