Eroina de la Nucșoara, Argeș, Marina Chirca, singura femeie care a ajutat neîntrerupt grupul de rezistenţă anticomunistă, a murit, sâmbătă, la 98 de ani. Marina Chirca a ajutat, timp de nouă ani, grupul de rezistenţă de la Nucşoara, din care a făcut parte şi Elisabeta Rizea.

 Marina Chirca s-a născut în 1915 în satul Slatina, comuna Nucşoara, judeţul Arges. În 1949, 16 oameni, din care 4 femei, au decis să organizeze un grup de rezistenţă anticomunistă în munţi. Acesta s-a dovedit a fi, ulterior, unul dintre cele mai longevive grupuri de partizani anticomunişti din Europa Răsăriteană şi fost condus de Toma Arnăuţoiu, fost ofiţer în garda Regelui Mihai.

Marina Chirca a ajutat grupul de rezistenţă de la Nucşoara timp de nouă ani, cât a rezistat acesta în munţi (martie 1949 - mai 1958).

 Marina Chirca a fost persoana care a dus partizanilor mesaje şi arme, cunoscând toate evenimentele din viaţa grupului.

În 1963, Marina Chirca a fost arestată şi condamnată la 15 ani de muncă silnică şi confiscarea totală a averii, de către Tribunalul Militar al Regiunii Militare Bucureşti.

Marina Chirca, cea pe care Toma Arnăuţoiu o considera „cea mai devotată nouă”, este fiica lui Petre şi a Tatianei Simion şi s-a născut la 18 iulie 1915, în satul Slatina, comuna Nucşoara, judeţul Argeş. A fost soţia lui Aurel Chirca cu care a avut trei copii. Marina Chirca a ajutat Grupul de rezistenţă de la Nucşoara timp de nouă ani, cât a rezistat în munţi (martie 1949 - 20 mai 1958), cu o abnegaţie greu de imaginat (vezi Doc.2). A fost persoana care a dus partizanilor mesaje şi arme, a reuşit să învingă prin inteligenţă şi curaj vigilenţa Securităţii şi a Miliţiei (vezi Doc. 3). A fost printre puţinii susţinători care ştiau fiecare eveniment din viaţa membrilor grupului (vezi Doc.4), discreţia, generozitatea şi integritatea morală făcând din Marina Chirca un adevărat stâlp al rezistenţei anticomuniste de la Nucşoara.

Dându-şi seama că Securitatea a reuşit să aibă informaţii precise asupra activităţii sale, în martie 1958, Marina Chirca împreună cu sora ei, Ana Simion, au fugit de la casele lor şi s-au ascuns până în 1963, când au fost arestate (vezi Doc. 6). A fost condamnată în decembrie 1963, de Tribunalul Militar al Regiunii Militare Bucureşti, la 15 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii.

Şi-a revăzut soţul, arestat în 1949, şi pe cei doi fii, Ion şi Gheorghe, şi ei arestaţi în 1958, abia în 1964, când au fost cu toţii eliberaţi din detenţie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News