Marilen Pirtea(PNL), anunț despre școlile doctorale
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Deputatul PNL, Marilen Pirtea a declarat că se intenționează evaluarea tuturor școlilor doctorale din România până la sfarșitul anului viitor. 

Pirtea a remis un comunicat prin care a sesizat problemele din acest domeniu. "Studiile doctorale creează legătura dintre sistemul de educație și cel de cercetare autonomă reprezentând o modalitate de bază prin care se derulează cercetarea în România. Chiar dacă legea prevede foarte clar că toate ciclurile de studii sunt supuse unui proces de evaluare, acest lucru nu s-a întâmplat și în cazul studiilor doctorale, putându-se astfel concluziona că și acesta este un motiv pentru care realitatea ultimilor ani a evidențiat o multitudine de probleme în domeniu, amintind aici acuzațiile de plagiat, calitatea unor conducători de doctorat, dar și calitatea științifică discutabilă a unor teze de doctorat", susține deputatul.

Doctorate, fără verificare externă

"Se poate astfel spune că studiile universitare de doctorat din acest deceniu au funcționat în absența oricărui filtru extern de evaluare a calității programelor oferite, fapt de neconceput pentru un sistem de învățământ superior sănătos și competitiv. Din acest punct de vedere, rolul ARACIS este unul foarte important, atât din perspectiva asumării demersului de inițiere a acestei metodologii, cât și din perspectiva implementării acesteia. Pe lângă ordinul de ministru privind evaluarea școlilor doctorale recent aprobat, Ministerul Educației Naționale are responsabilitatea de a asigura cadrul și mediul de lucru potrivite pentru ca învățământul superior, în general, și studiile doctorale, în particular, să-și dobândească respectul și credibilitatea în fața societății românești", a mai spus Pirtea. 

Termen optimist de evaluare

"Dincolo de necesitatea unui asemenea ordin, în conținutul său pot fi identificate o serie de prevederi care vor conduce, în timp, la creșterea calității învățământului doctoral din România. Măsurile vizează exigențe sporite față de activitatea științifică a doctoranzilor, resurse pentru dezvoltarea lor profesională și pentru mobilități naționale și internaționale, exigențe sporite pentru existența domeniilor de studii de doctorat prin raportarea activităților științifice ale conducătorilor de doctorat la criteriile în vigoare, precum și o serie de măsuri de stimulare a internaționalizării studiilor de doctorat și de creștere a relevanței acestora în plan național și internațional. Rămâne discutabilă perioada de realizare a procesului de evaluare pentru toate școlile doctorale existente, luna decembrie a anului 2019 fiind un termen optimist", a mai transmis deputatul care este și rectorul Universității de Vest din Timișoara. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel