Data actualizării:
Data publicării:

Marian Iordache, fostul primar din Medgidia, a murit

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Marian Iordache, fostul primar din Medgidia, a murit, în această seară.

Fostul primar al municipiului Medgidia, Marian Iordache, în vârstă de 59 de ani, a murit în această seară la locuinţa sa, după ce s-a înecat în timp ce mânca. Decesul, confirmat de colegi de partid ai lui Iordache, a fost înregistrat de echipajul de la Serviciul de Ambulanţă deplasat la faţa locului, cadrele medicale încercând în zadar resuscitarea pacientului, scrie Agerpres.

"S-a primit la 112 un apel că un bărbat s-a înecat cu bol alimentar. În momentul primirii apelului, operatoarea de serviciu a sfătuit familia să îi efectueze pacientului manevra Heimlich şi a fost imediat alocat apelul către un echipaj din Medgidia. Când a ajuns echipajul a găsit pacientul în stop cardiorespirator, s-a făcut protocolul de resuscitare, dar din păcate fără rezultat, pacientul fiind declarat decedat", a spus purtătoarea de cuvânt a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, doctorul Claudia Tatarici.

Marian Iordache a fost primar al municipiului Medgidia timp de două mandate, în perioada 2008-2016. În prezent era consilier judeţean din partea PNL şi consilier al primarului oraşului Cernavodă, el candidând şi la alegerile din 27 septembrie pentru încă un mandat de consilier judeţean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel