Marian Iancu spune că Oţelul este avantajată de arbitraje. Gălăţenii o văd pe FC Vaslui favorită la titlu
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Victoria Oţelului pe terenul celor de la CFR Cluj nu este văzută cu ochi buni de Marian Iancu, preşedintele CA al FC Timişoara, care a fost de părere că gălăţenii sunt favorizaţi de arbitri.

Iancu a declarat că Vasile Avram, preşedintele Comisiei de arbitri, a decis ca Oţelul să fie campioană. „Oţelul a meritat victoria, dar cei de la CFR au avut un penalty neacordat la Bastos în repiza a doua. Tuşierul a fost chior la acea fază. Oţelul a beneficiat numai de arbitraje fără greşeli, e cea mai favorizată echipă. Nu ştiu ce se întâmplă cu asemenea arbitraje în favoarea Galaţiului. Le-au fost create numai avantaje. Este de groază! Ce le poate face Marius Stan?! Îi mângâie, îi pupă?! Vine jocul meu de la Galaţi, la ce să mă aştept? Trebuie să-l întreb pe domnul Avram. Mai sunt patru etape şi o echipă este pur şi simplu în graţiile arbitrilor! Ce vor ei de la Marius Stan? Nu le poate da nimic. Cred că Avram a hotărât ca Oţelul să iasă campioană, iar noi ne opunem, muncim... Este groaznic tot ce se întâmplă, Oţelul nu mai poate fi ajunsă. Avram trebuie să iasă public şi să explice ce se întâmplă, de ce are parte Oţelul numai de arbitraje favorabile”, a spus Iancu la gsptv.

În schimb, Marius Stan, preşedintele Oţelului, o vede pe FC Vaslui favorită la tilul de campioană. „Ne bucură această victorie, mai ales că am cam uitat gustul victoriei. Felicit jucătorii, sunt trei puncte meritate. Mai e mult de jucat, avem meciuri grele şi foarte importante. E un maraton pe care nu îl înţeleg, nu ajută fotbalul, fotbaliştii sunt în genunchi din punct de vedere fizic. Timişoara şi Vaslui vorbesc mult, sunt cluburi foarte bine organizate, când spun asta înţelegeţi mai multe. O echipă care a venit şi s-a bucurat pentru un egal la noi acasă a mers altundeva cu jumătate de echipă. Principala favorită la titlul e FC Vaslui, Poli mai are problemele cu licenţa”, a spus Stan la finalul meciului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel