Marginalizată de restul țărilor, Rusia vrea să organizeze primele Jocuri alături de China, India şi ţări din Asia Centrală
Rusia a propus, miercuri, să găzduiască primele Jocuri ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care include ţări precum China, India, Pakistan şi republici din Asia Centrală, informează agenţia EFE.
"Ne propunem să studiem candidatura Federaţiei ruse ca posibilă ţară organizatoare a Jocurilor OCS", a spus ministrul rus al Sporturilor, Oleg Matîţin, pe canalul Telegram.
Ministrul a făcut aceste declaraţii la New Delhi, în cursul unei reuniuni a miniştrilor Sporturilor din ţările membre ale organizaţiei conduse de Rusia şi China, propunând şi adoptarea unei declaraţii comune împotriva politizării sportului şi discriminării sportivilor.
"Misiunea noastră comună este să facem tot posibilul pentru ca sportivii şi marile competiţii internaţionale să nu fie obiectul jocurilor politice. Acest lucru este posibil doar prin egalitate de drepturi şi respect reciproc", a spus acesta.
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a stabilit în ianuarie o linie directoare pentru reincluderea sportivilor ruşi şi belaruşi la competiţiile internaţionale, după excluderea acestora în urma invaziei Rusiei în Ucraina de anul trecut, pentru a concura fără imn şi steag la concursurile de calificare pentru JO.
Multe ţări au contestat public decizia CIO, iar Ucraina a ameninţat că va boicota Jocurile 2024, atât timp cât trupele ruseşti ocupă teritoriile sale, scrie Agerpres.
Sportivii ruşi continuă să fie controlaţi, a asigurat Agenţia Mondială Antidoping
Sportivii ruşi "sunt testaţi în acest moment", a asigurat pentru AFP directorul general al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), Olivier Niggli, care nu se poate pronunţa deocamdată asupra reintegrării Agenţiei Ruse Antidoping (RUSADA), deoarece AMA/WADA încă nu ştie dacă poate avea "încredere" în aceasta.
Cu un an şi jumătate înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, în timp ce Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) ia în calcul posibilitatea reintegrării ruşilor, excluşi din sportul mondial după invadarea Ucrainei în urmă cu mai bine de un an, problema posibilei lor participări "nu se referă la lupta împotriva dopajului".
Dar războiul împiedică WADA să meargă în Rusia şi să verifice veridicitatea informaţiilor transmise de Moscova.
Acuzată de un vast scandal de dopaj organizat, Rusia a fost exclusă din competiţiile internaţionale de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) timp de doi ani, până în decembrie 2022. Cu toate acestea, sportivi ruşi au participat sub un drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi Beijing.
Întrebat dacă eventuala reintegrare a sportivilor ruşi va ţine cont de războiul din Ucraina, Niggli a spus că "răspunsul simplu este nu".
"Urmăm un proces care este în vigoare. Dacă funcţionează, funcţionează indiferent dacă există sau nu un conflict armat. Lucrurile devin puţin mai complicate în realitate, fiindcă pentru a ne asigura că funcţionează şi că informaţiile pe care le primim sunt corecte, trebuie să le putem valida. Iar astăzi nu putem. Nu vom trimite oameni să facă un audit la Moscova, din motive care sunt de înţeles. Deci astăzi nu putem avea toate răspunsurile", a adăugat el.
"Dacă ţara este în război nu înseamnă că organizaţia sa naţională antidoping nu poate funcţiona. Războiul nu are loc în Rusia. Deci întrebarea pentru noi este dacă să ştim dacă putem avea încredere sau nu în organizaţia rusă antidoping. Şi nu avem răspunsul", a spus Niggli.
Întrebat cum interpretează faptul că RUSADA publică cifre despre controalele sale antidoping, el a răspuns: "În Rusia, sistemul continuă să funcţioneze, probele ies din Rusia pentru a fi analizate în laborator. Nu este nicio problemă cu trimiterea probelor în Turcia sau la Doha (Rusia nu mai are un laborator agreat şi probele sunt analizate în străinătate - n. r). Deci sistemul funcţionează. RUSADA lucrează, ei fac o serie de verificări. Nu avem niciun element care să ne facă să credem că treaba nu este bine făcută."
Eventuala participare a sportivilor ruşi la JO 2024 de la Paris "nu este o problemă legată de lupta împotriva dopajului", a menţionat Niggli.
"Pentru noi, problema testelor antidoping nu este direct legată de participarea unui sportiv la o competiţie. În mod normal, un program antidoping se desfăşoară pe tot parcursul anului. Există o parte care depinde de agenţia rusă, dar şi o mare parte pentru federaţiile internaţionale. Deci, acest program trebuie să continue în mod normal, iar în acest moment nu este oprit. Ideea că ruşii nu sunt testaţi astăzi este falsă. Sunt testaţi astăzi", a continuat oficialul AMA/WADA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News