Data actualizării:
Data publicării:

Marea problemă a Guvernului Cîțu cu bugetul pe 2021. Coşea: Mai e încă un lucru pe care ar trebui să-l luăm în calcul

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp

Mircea Coşea atrage atenţia asupra faptului că Guvernul Cîţu întârzie prezentarea şi trimiterea la Parlament a proiectului de buget pentru anul 2021. 

"Mai e încă un lucru pe care ar trebui să-l luăm în calcul. Discutăm de speculaţii, nu avem date. Cred că unele sume care au fost iniţial prevăzute proveneau din listarea societăţilor cu capital majoritar de stat. Bănuiesc că au existat nişte aranjamente, nişte discuţii, negocieri care trebuiau să aducă în ţară anumit sume de bani. Listarea asta nu cred că mai merge deocamdată cel puţin la nivelul la care s-a crezut, în primul rând pentru că e mult mai complicată tehnic decât ne-o spune unul sau altul.

Pe de altă parte, s-a creat o reacţie foarte neplăcută în ţară, foarte acidă, iar problemele politice şi patriotarde cum este aurul vor agita şi mai mult lucrurile. În momentul de faţă, eu cred că Guvernul nu are încă o imagine clară asupra bugetului, nu că ar exista discuţii între miniştri ci pur şi simplu nu au această aritmetică bugetară bine stabilită, încât să o poată comunica", susţine Mircea Coşea.

Citeşte şi: De ce întârzie Cîţu bugetul pe 2021. Coşea: Situaţia este foarte complicată. Se testează MAJORAREA de taxe şi impozite

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel