Data publicării:

Marea greșeală care s-a făcut cu ridicarea restricțiilor impuse în pandemie în România / video

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie creată de Anna Shvets, de la Pexels
Fotografie creată de Anna Shvets, de la Pexels

Toate restricțiile din pandemie s-au ridicat, în România, de pe o zi pe alta.

Prof. Ion Ovidiu Pânișoară a spus, într-un interviu pentru DC Medical, care a fost cea mai mare greșeală privind ridicarea restricțiilor. Profesorul a zis că eliminarea măsurilor ar fi trebuit să se facă gradual.

„Ridicarea restricțiilor, de pe o zi pe alta, cred că a fost o greșeală. Se putea începe cu ridicarea anumitor restricții încă de acum două-trei săptămâni. Omul are nevoie de adaptare. Omul nu este un întrerupător astfel încât să-l închizi și să-l deschizi la comandă. Are nevoie de timp, de răbdare pentru a trece peste anumite lucruri. Vă dați seama ce greu ne-a fost să ne punem masca pe față, dar în continuare veți vedea mulți oameni că vor ține masca pe față. De ce? Simplu: Creierul nu reacționează la comandă. Noi avem mai multe moduri de a prelua lucrurile, unul fiind cognitiv, în sensul că cognitiv știu că nu este bine să mă îngrijorez și că varianta Omicron nu face foarte mult rău față de celelalte variante, dar tot suntem îngrijorați și stresați”, a spus Prof. Ion Ovidiu Pânișoară într-un interviu pentru DC Medical.

„Oamenii nu au nevoie de mișcări bruște, ci de un timp predictibil. Marea greșeală nu este că se renunță la restricții! Este foarte bine că se renunță. Avem nevoie să stăm împreună, să ne simțim bine unii cu alții, dar lucrurile trebuie făcute treptat, cu răbdare, astfel încât omul să se obișnuiască cu noua condiție”, a mai spus Prof. Ion Ovidiu Pânișoară într-un interviu pentru DC Medical.

Youtube video image

 

VEZI ȘI: Truc pentru a elimina teama generată de războiul pornit de Putin. Durează doar o oră și te va face să vezi altfel lucruri: fără panică!

 

 

Frica a pus stăpânire pe foarte mulți oameni în momentul în care a început războiul la granița României, pornit în Ucraina de Vladimir Putin.

Ce să facem pentru a reuși să fim echilibrați în această perioadă tulbure? Cel mai bine ar fi, de exemplu, să ne uităm la televizor doar o oră pe zi. Informarea în perioadă de criză este esențială, dar când statul la televizor depășește o anumită limită de timp poate aduce foarte multă frică.

Prof. Ion Ovidiu Pânișoară a spus cum putem trece cu bine prin aceste vremuri tulburi. Atâta timp cât de-asupra României cerul este liniștit, trebuie să ne bucurăm cât mai mult, să fim raționali și calmi.

„Frica face parte din noi, este firească, dar nu trebuie să ne lăsăm cuprinși de îngrijorare. Nu trebuie să ne uităm non stop să vedem ce s-a mai spus la știri. Ne uităm o dată, vedem ce s-a spus la știri și apoi mergem mai departe. Există un exercițiu foarte larg recomandat care spunea să-ți găsești un timp pentru îngrijorări, cum ar fi o oră. Iar acest lucru ar putea însemna știrile de seară.

Nu mai deschizi televizorul din cinci în cinci minute, ci rezervă pentru acest lucru doar o oră, când există posibilitatea să afli cele mai interesante știri. Stai o oră, digeri toate acele știri, ai voie, în acel timp, să te îngrijorezi, să discuți cu familia, să vezi că toată lumea este în regulă, apoi închizi partea de știri și poți reveni la viața ta în care poți să vezi și un film, să citești o carte, să ieși puțin în natură, să te vezi cu prietenii și să te bucuri că cerul nostru este liniștit”, a spus Prof. Ion Ovidiu Pânișoară într-un interviu pentru DC Medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel