Data publicării:

Marea Britanie, "în prima linie" pentru un acord comercial cu SUA

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a discutat luni despre Brexit şi Iran cu consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, aflat în vizită la Londra, şi apoi a avut o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.

Marea Britanie va fi "în prima linie" pentru un acord comercial cu SUA, a declarat Bolton la finalul unei întâlniri cu prim-ministrul britanic, potrivit agenţiei locale Press Association, în contextul în care Londra are mari speranţe de a încheia un acord de liber-schimb ambiţios cu Washingtonul după Brexit, prevăzut să aibă loc pe 31 octombrie.

"Vrem să acţionăm foarte rapid", a mai spus John Bolton, indicând că negocierile s-ar putea derula "pe bucăţi", concentrându-se mai întâi pe domeniile în care cele două părţi sunt de acord.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street, Bolton şi Johnson au mai vorbit despre "mai multe chestiuni, printre care Iran, Hong Kong şi 5G" cu prilejul vizitei la cel mai înalt nivel al unui reprezentant al administraţiei americane după ce Boris Johnson i-a succedat Theresei May la 24 iulie.

Donald Trump a anunţat la rândul său că este "nerăbdător să se întâlnească personal" cu Boris Johnson "într-un viitor apropiat", prin intermediul unuia dintre purtătorii săi de cuvânt, după ce a discutat telefonic luni cu prim-ministrul britanic.

Cu prilejul acestui apel telefonic, el a salutat în special "parteneriatul ferm al Marii Britanii într-un moment în care ne confruntăm cu provocări mondiale", potrivit acestui purtător de cuvânt.

Pe 5 august, guvernul britanic a anunţat că va participa la o "misiune de securitate maritimă" alături de SUA, pentru a proteja navele comerciale în strâmtoarea strategică Ormuz din Golful Persic.

Regiunea este într-o perioadă de amplificare a tensiunilor după retragerea americană din acordul nuclear iranian din 2018, urmată de reintroducerea unor sancţiuni dure americane împotriva Iranului.

Londra a dat totuşi asigurări că această apropiere de SUA nu îi schimbă cu nimic dorinţa, similară cu a celorlalte state UE implicate, de a menţine acordul care limitează activităţile nucleare iraniene.

Printre subiectele spinoase discutate luni figurează şi chestiunea eventualei participări a gigantului chinez Huawei, supus unor sancţiuni americane, în dezvoltarea reţelei 5G a Marii Britanii, în contextul în care Washingtonul încearcă să-şi convingă aliaţii occidentali să excludă grupul de telecomunicaţii din dezvoltarea 5G pe teritoriul lor. Executivul britanic nu a luat încă o decizie în acest dosar.

Potrivit media americane şi britanice, Bolton urmează să discute şi cu alţi membri ai guvernului britanic cu prilejul vizitei sale de două zile, care se încheie marţi, şi în special cu ministrul finanţelor, Sajid Javid, şi cel însărcinat cu Brexitul, Steven Barclay. Contactată de France Presse, ambasada SUA la Londra nu a confirmat însă această informaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel